Încătușat în legendele urbane

0

Am să mă repet, până mă voi face înțeles, deoarece din experiență știu cât de greu se transmite un mesaj. În ceea ce privește conceptele, am încercat întotdeauna să mă bazez pe opinii profesionale și să țin cont de părerile specialiștilor postate pe diferite bloguri. Desigur, pot apărea inadvertențe care se pot dezbate, acesta este și motivul pentru care în anterioara postare de blog am menționat că eventualele propuneri, sesizări le aștept pe adresa mea de e-mail. Suntem de acord în ceea ce privește faptul că în deceniul care a trecut nu s-a reușit rezolvarea acestei probleme și că nu există o strategie de protecție a animalelor, pe termen lung. Iar problema nu se rezolvă prin emiterea unui ordin prin care pot fi recoltați sau relocați 140 de urși. Între timp, mulți se încăpățânează să dea crezare acelor legende urbane, înrădăcinate în opinia publică, datorită faptului că media le-a vehiculat ani de zile. Este vorba de aspectele cu privire la defrișarea pădurilor, respectiv diminuarea habitatului animalelor datorită intervenției omului.

Să vedem încă o dată ursul! (Și pădurile):

Ursul și legendele urbane

  1. Au fost tăiate pădurile, ursul nu are unde să trăiască.
  2. Nu sunt mulți urși, s-a micșorat habitatul acestora.
  3. Lipsește hrana.
  4. Vorbim de protecția animalelor când specia este suprapopulată?
  5. „Împușcare” contra măcelărire.
  6. Vânătorul, gestionarul de fond cinegetic sunt niște barbari care chinuie animalele?
  7. Cine este expertul?
  8. Coexistența pașnică. Situația ar fi identică și în Canada?
  9. Organizații civile bine intenționate, fără cunoștințe corespunzătoare despre lumea animală?
  10. România nu poate interveni în cazul exemplarelor periculoase?
  11. Pe cine protejează legea și cui i se aplică?
  12. Prevenție sau intervenție?
  13. Administrațiile locale sunt doar moderatori sau ar trebui să își asume un rol în rezolvarea problemei?
  14. Relocarea exemplarelor periculoase nu este o soluție.
  15. Credem că Uniunea Europeană este mulțumită cu activitatea organizațiilor de protecție a mediului

 

1. Au fost tăiate pădurile, ursul nu are unde să trăiască

Datele statistice demonstrează faptul că: „Județul Harghita se află pe poziția 13 la nivel național (din 41 de județe), în ceea ce privește suprafața, iar în ceea ce privește zonele împădurite, media la nivel național este de 26,84%, în timp ce în județul Harghita aceasta este de 39,24%”.

Până în anul 2015, zonele împădurite au crescut cu mai mult de 40 de mii de hectare, comparativ cu anul 1990, conform datelor Institutului Național de Statistică, aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 13%. Aceeași tendință, însă mai moderată, se poate constata și în datele Romsilva: zonele împădurite pe care le administrează au crescut cu aproape 4% în perioada cuprinsă între 2009 și 2015 (în anul 2009 se aflau în administrare 87.754 hectare, în 2015 – 91.005 hectare). De asemenea, conform datelor de la primării, se poate constata o creștere de 2% a terenurilor împădurite.*

ro1
Sursă: Institutul Național de Statistică

Terenurile împădurite din județul Harghita se află în administrarea mai multor instituții, acesta este motivul pentru care am obținut date din patru surse: Regia Naţională a Pădurilor, Garda Forestieră, primăriile din județ, Instituţia Naţională de Statistică. Din datele colectate pentru o perioadă de cinci ani (până în anul 2015, deoarece pe pagina institutului de statistică sunt disponibile date corespunzătoare anului 2015).

Suprafața de fond forestier administrată de Direcția Silvică Harghita a fost în anul 2010 de 86.980 hectare de pădure, în anul 2015 înregistrându-se o creștere de 4,62%. La Garda Forestieră aparținea în anul 2010, o suprafață de 264.800 hectare de pădure, în anul 2015 aceasta a crescut cu 1,8%. Primăriile din județ aveau în administrare în perioada investigată 192.410,9 hectare, creșterea înregistrată fiind de 6,4%. Conform datelor furnizate de institutul de statistică, în județul Harghita sunt 258.000 hectare de pădure, iar pe parcursul a cinci ani această suprafață a crescut cu 1,3%. Diferențele cu privire la zonele împădurite se datorează faptului că fondurile administrate de instituțiile menționate nu coincid cu zonele administrate de acestea la nivelul județului Harghita.

ro2
Sursă: Institutul Național de Statistică, Romsilva – Direcția Silvică Harghita, evidențele oferite de primăriile din județul Harghita.

Prin urmare, este pădure în județul Harghita! Fondul forestier nu se diminuează, ci crește. Astfel, putem spune că nu este adevărat că pădurile au fost tăiate și din această cauză s-a micșorat habitatul ursului.

Este o certitudine că se exploatează lemnul, însă datele oficiale cu privire la exploatările de masă lemnoasă indică un echilibru în acest sens. Producția anuală este în medie de un milion de metri cubi, cea mai mare producție s-a înregistrat în anul 1995 (1.295,7 mii metri cubi).

ro3
Sursă: INSH

În paralel cu exploatarea masei lemnoase s-au efectuat acțiuni de împădurire.

ro4
Sursă: INS

Nu spunem că în județul Harghita nu se exploatează ilegal masă lemnoasă, însă acestea nu sunt nici pe departe de o amploare cum se vehiculează de către opinia publică. Acest fapt este demonstrat și de raportul independent, elaborat în acest sens de Greenpeace. În anul 2016 s-au raportat 185 de cazuri, cu mult mai puține decât în județele care se confruntă cu probleme cauzate de urși, iar în ceea ce privește cantitatea de masă lemnoasă exploatată în mod ilegal, județul Harghita se află departe de podium. Raportul Greenpeace poate fi consultat la următorul link:

http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/paduri/raport-taieri-ilegale-2016.pdf

Pe lângă toate acestea, este o concepție greșită și cea referitoare la faptul că din zonele în care pădurea a fost defrișată, ușii sunt constrânși să caute alt habitat. Biologii și specialiștii din domeniul silviculturii susțin că ursul preferă zonele cu arbuști și pădurile tinere, deoarece sunt asigurate condițiile necesare acestei specii, varietatea hranei și liniștea.

 

2. Nu sunt mulți urși, s-a micșorat habitatul acestora

Despre habitatul urșilor am prezentat argumente la primul punct, acesta nu s-a diminuat.

Întrebarea care se pune nu este dacă sunt sau nu mulți urși: Agenția pentru Protecția Mediului Harghita menționează că în județ sunt 1.575 exemplare de urs:

http://hargitamegye.ro/upload/public/vadkarok/APMHrInformatiiDespreEfectivulCarnivoreMari26.06.17.pdf).

Dacă vorbim despre suprapopulare, atunci într-adevăr s-a micșorat habitatul acestora. „Verzii” afirmă că arealul necesar unui urs este de 50-270 hectare (http://www.wwf.ro/?273995/Numrul-urilor-din-Romnia–dictat-de-interesele-de-vntoare), însă este bine știut faptul că aceste areale se suprapun, respectiv că mai ales masculii traversează mai multe teritorii.

Luând în considerare cele publicate pe site-ul WWF, în județul Harghita datele sunt următoarele:

260 mii hectare – 1 urs, 270 hectare = 986 urși. Agenția de protecție a mediului are în evidența sa 1.575 de exemplare, deci printr-un calcul simplu se poate constata că în județul Harghita sunt cu 589 mai mulți urși. Desigur, trebuie să ne îndepărtăm de abordarea științifică a WWF. Conform Institutului de Cercetări Silvice este nevoie de realizarea unor calcule mai complexe și luarea în considerare a mai multor factori (sociali, economici, etc.) și astfel numărul optim de urși în județul Harghita ar trebui să fie între 400 și 500 exemplare.

Din cauza suprapopulării, exemplarele mari alungă din habitate exemplarele mici, acestea din urmă fiind nevoite a-și căuta existența în spațiile locuite. În acest fel poate fi explicat faptul că a crescut numărul urșilor care intra în spațiile locuite, dar și faptul că nu se mai tem de prezența oamenilor. Puii de urs se hrănesc din tomberoanele care se găsesc în localități, fiind obișnuiți cu prezența umană.

Nu este adevărat faptul că populația de urs din România este în pericol. Conform diferitelor date numărul acestora este vehiculat a fi între 4.000–10.000 exemplare. Aria de răspândire a acestora este mare, însă este un fapt cert că teritoriu de care dispune județul, poate susține în condiții optime, 2.000–3.000 de urși.

Având în vedere cele mai sus prezentate, este nevoie de o gestionare silvică responsabilă. Este dovedit faptul că în acele locuri unde s-a efectuat un management responsabil al speciilor de mari carnivore a fost posibilă stabilizarea populației, fapt care se poate realiza și în județul Harghita.

Suprapopularea duce și la stricăciuni în păduri și este nevoie de tăierea mai multor mii de metri cubi de lemn datorită faptului că urșii decojesc scoarța copacilor, distrugându-i. Arborii decojiți, plini de insecte sau bolnavi sunt parte a daunelor cauzate de urși. Acesta este motivul pentru care este nevoie de un management eficient al speciilor.

În ceea ce privește zonele defrișate, există planuri de reîmpădurire, planuri de exploatare, iar până a se replanta din nou trebuie să treacă doi ani pentru a se evita dăunătorii și bolile arborilor, și pentru ca acțiunile să fie eficiente.

Se poate afirma cu certitudine faptul că: sunt mulți urși.

 

3. Lipsește hrana

Creșterea populației a condus pe de o parte la creșterea necesarului de hrană, iar pe de altă parte, faptul că se exploatează în cantități industriale și organizat fructe de pădure, nu este un lucru benefic. Nici activitatea de pășunat nu este planificată. Pe principiul coexistenței este nevoie de crearea arăturilor/terenurilor montane și hrănirea urșilor în zonele de pădure. În acest fel urșii au acces la hrană corespunzătoare și nu sunt nevoiți să intre în teritoriile locuite de oameni. Acest lucru poate fi realizat prin optimizarea numărului de indivizi.

 

  • 4. Vorbim despre protecția animalelor când specia este suprapopulată?

  • Cei care protejează animalele protestează întotdeauna când vine în discuție extragerea unui urs.

    Să clarificăm: extragerea unui urs care intra în localitate și care se hrănește cu carne nu conduce la extirparea/eradicarea populației de urs. Acel urs care se hrănește cu carne și pradă animalele domestice, reprezintă un pericol și pentru om.

    În momentul de față ne aflăm în situația în care urșii reprezintă un pericol nu numai pentru oameni, ci și pentru fauna din pădure. Dacă nu se stabilizează populația de urs și nu se iau măsuri în acest sens, urșii vor reprezenta un pericol nu numai pentru fauna sălbatică, ci și pentru calitatea genetică a speciei în sine.

    Nu protejăm specia dacă nu reglementăm numărul de indivizi ai speciei. Protejarea speciei are loc atunci când se stabilește un număr optim de indivizi cărora să li se asigure habitatul necesar.

     

    5. „Împușcare” versus măcelărire

    Un alt concept greșit este acela cu privire la faptul că urșii au fost „măcelăriți”. Nu vorbim de „extirparea” întregii populații, în județul Harghita este nevoie de intervenția de urgență în cazul exemplarelor care au provocat sute de daune, care pătrund în gospodării și care pe lângă daunele materiale, reprezintă un pericol și pentru oameni. În România se va ajunge în curând ca ursul să aibă mai multe drepturi decât omul, iar cei care protejează animalele, împreună cu reprezentanții guvernului încearcă să bagatelizeze această problemă și nu iau în considerare viața oamenilor.

    Zilnic sunt trimise pe pagina de socializare a Asociației de Dezvoltare Rurală a consiliului județean fotografii cu cadavrele animalelor sfâșiate de urși.

    Întrebarea care se pune: există vreun argument mai puternic decât valoarea vieții umane? Se poate dezbate pe termen lung această temă, atunci când au loc atacuri atât de grave încât un cap de familie își pierde temporar sau pentru o perioadă mai lungă capacitatea de a-și întreține familia?

    În ultimii șase ani au avut loc mai mult de cincizeci de atacuri ale ursului asupra omului (doar în acest an, până în momentul de față au fost rănite opt persoane) și din păcate, în județul Harghita au decedat persoane în urma atacurilor.

    Pe harta interactivă puteți identifica acele locuri unde au avut loc atacuri:

    http://judetulharghita.ro/daune/harta-interactiva.html

    Și în cazul stabilirii unei populații de urs sănătoase și optime din punct de vedere numeric se vor mai înregistra atacuri asupra omului, însă numărul acestora va fi cu mult mai mic, iar acest evenimente vor avea loc cu precădere în zonele împădurite și nu în apropierea sau în spațiile locuite de oameni.

    Și da, exemplarele care pun sistematic în pericol viața oamenilor, trebuie extrase.

     

  • 6. Vânătorul, gestionarul de fond cinegetic sunt niște barbari care chinuie animalele?

  • Este incorectă poziția conform căreia vânătorii sunt catalogați ca ucigași nemiloși. Vânătorii nu au nici un interes de a ucide fără milă urșii. Interesul vânătorilor este acela ca în teritoriile pe care le administrează să existe o populație de urs sănătoasă și durabilă, și care este în echilibru cu celelalte specii. În acest scop, asociațiile de vânătoare alocă timp și bani, iar beneficiile obținute în urma extragerii unui urs sunt folosite în achiziționarea de hrană și asigurarea sustenabilității populației de urși. Vânătorii sunt gestionari cinegetici, iar sarcina acestora este să ocrotească speciile cinegetice. Asociațiile de vânătoare se autofinanțează, nu-și desfășoară activitatea din banii cetățenilor.

    Și da, vânătorul și inginerul silvic sunt principalii protectori ai animalelor, activitatea pe care o desfășoară nu este un capriciu, ci reprezintă o pregătire universitară de mai mulți ani.

    7. Cine este expertul?

    Părerile pe această temă sunt multe, însă în această situație gravă Bucureștiul ar trebui să ia în considerare pe lângă consultările efectuate, iar părerea specialiștilor din domeniu să conteze mai mult decât lobby-ul verzilor. Comportamentul carnivorelor mari și stabilirea numărului de exemplare în așa fel încât acesta să fie în echilibru cu celelalte populații de animale sălbatice și cu habitatul necesar, trebuie să revină experților cinegetici. Cu siguranță că și experții cinegetici trebuie să se consulte cu specialiștii din domeniu, spre exemplu cu biologi, inginer silvici, iar cunoștințele obținute pot fi utilizate în activitatea desfășurată.

    Un alt expert poate fi etologul, cel care se ocupă cu studiul comportamentului și modului de viață al animalelor și oamenilor, în cazul de față cel care studiază comportamentul mamiferelor mari.

     

    8. Coexistența pașnică. Situația ar fi identică și în Canada?

    Mulți dau exemplul Canadei, unde se întâmplă de asemenea, ca urșii să ajungă în teritoriile locuite de oameni. Aceste persoane spun că acolo sunt zilnice și acceptate aceste situații. Însă, să nu uităm că în Canada situația urșilor periculoși este gestionată la nivel local și este protejată viața oamenilor. În Canada nu se acceptă ca urșii să intre în case sau să fie pusă în pericol viața oamenilor. Acolo există o procedură specializată în îndepărtarea exemplarelor periculoase.

     

    9. Organizații civile bine intenționate, fără cunoștințe corespunzătoare despre lumea animală?

    Organizațiile civile, în afară de faptul că protejează urșii de vânătorii demonizați, nu au cunoștințe despre modul în care funcționează regnul animal, despre efectul pe care îl are o populație crescută de urși asupra mediului în care trăiesc aceștia, atunci nu mai au inamici naturali. Chiar vrem binele? Protejăm cu orice preț ursul, chiar și atunci când punem în pericol și alte specii de animale?

    Sunt urșii cea mai mare problemă a protecției mediului în România? Pentru că nu se află pe cale de dispariție, ci vorbim de suprapopulare.

    Despre râurile și haldele de steril care poluează continuu nu vorbește nimeni. Sau ca rezultat al „privatizării” de succes terenurile industriale dezafectate, care în multe locuri sunt toxice?

     

    10. România nu poate interveni în cazul exemplarelor periculoase?

    Nu este adevărat că Bruxelles-ul interzice în România intervenția în cazul exemplarelor periculoase. S-a afirmat de mai multe ori că în momentul aderării, România s-a angajat să păstreze o populație de urși de cinci–șase mii de exemplare. Încă nu s-a găsit acest document și nici acela care interzice vânătoarea marilor carnivore.

    https://drive.google.com/open?id=0B3DH_aG2Ui1UTW1IMzB3b3lTY3M

    Directivele europene de mediu, respectiv documentele de aderare ale României la UE pot fi consultate la link-urile de mai jos. Până acum nu am găsit nici o prevedere, nici în privința unui urs și nici în privința a cinci mii:

    Drective de mediu ale Uniunii Europene – Council Directive 92/43/EEC of 21 May 1992 on the conservation of natural habitats and of wild fauna and flora

    http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:01992L0043-20130701

    LEGE nr. 13 din 11 martie 1993 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, adoptata la Berna la 19 septembrie 1979

    http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=13681

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011

    http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/08/2012-08-08_legislatie_protectia_naturii_oug57din2007regimariinaturaleprotejate.pdf

    Act privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană

    http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12005SA

    Coexistența între oameni și carnivorele mari este studiată la nivelul Comitetului regiunilor (CoR), iar în calitate de raportor pregătesc un document de analiză. Scopul comun este păstrarea echilibrului, în acest sens este nevoie de stabilirea unui dialog între diferitele organizații, iar în zilele trecute am participat la dezbateri cu asociațiile de protecție a mediului.

     

    11. Pe cine protejează legea și cui i se aplică?

    În Directiva Consiliului Europei cu privire la conservarea habitatelor naturale și a speciilor de flora și faună sălbatică, la art. 16 este menționat în mod clar că:

    „Statele membre pot deroga de la dispozițiile articolelor 12, 13, 14 și 15 literele (a) și (b), cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri:

    (b) pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate;

    (c) în folosul sănătății și siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului;”

    (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:01992L0043-20130701&qid=1506876416622)

    În Constituția României, la articolele 22 și 35 se menționează că statul garantează dreptul la viață al persoanelor, protejează integritatea corporală și asigură dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

    http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba22

    http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba35

    Despre urși nu s-a vorbit deloc. Cu alte cuvinte, drepturile asigurate în constituție nu sunt luate în considerare.

     

    12. Prevenție sau intervenție?

    În Directiva pentru habitate a Uniunii Europene la articolul 16 se vorbește despre prevenție, cu alte cuvinte despre măsuri de prevenire, minimalizare și evitare a conflictelor dintre om și urs. În ciuda acestui fapt, în România ministerele de resort nu au definit etape și nici elaborat o procedură în acest sens, resursele fiind limitate la intervenții sau extrageri ulterioare. Deci, Bruxelles-ul permite vânătoarea preventivă, la noi se dau autorizații doar pentru intervenție.

     

  • 13. Administrațiile locale sunt doar moderatori sau ar trebui să își asume un rol în rezolvarea problemei?

  • Nu se pune problema în ceea ce privește faptul că gestionarea problemei urșilor revine în atribuțiile Ministerului Mediului, atribuție pe care până în momentul de față nu a îndeplinit-o în mod corespunzător, gravitatea situațiilor fiind semnalată de către populație, prin intermediul primăriilor, de ani de zile. Este cert că primăriile și consiliile județene trebuie să joace în această situație un rol de mediator, prin implicarea părților interesate. Pe lângă aceasta, rolul cel mai important al administrațiilor locale și județene este identificarea și gestionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea, iar pentru soluționarea acestora să apeleze la sprijinul guvernului.

     

    14. Relocarea exemplarelor periculoase nu este o soluție

    Este acceptat la nivel internațional faptul că acel urs, care atacă animalele domestice și se hrănește cu deșeuri menajere, va avea același comportament agresiv și după relocare. Acest fapt este demonstrat și de studiul realizat în provincia canadiană British Columbia, care are ca obiect relocarea urșilor periculoși: https://drive.google.com/file/d/0B3DH_aG2Ui1UWHZqd3U2WWJNLXM/view

    Conform studiului, comportamentul oportunist și nevoia ursului pentru habitate mari conduce la conflictele dintre om și urs. De asemenea, se menționează că pentru evitarea conflictelor este nevoie de un management responsabil în cazul speciilor. Deci este nevoie să se pună accent pe prevenție, în loc de intervenție.

    După cum am spus de mai multe ori, cota de intervenție aprobată acum (https://legeaz.net/monitorul-oficial-714-2017/omm-1169-2017-aprobare-nivel-interventie-ursi-lupi), nu este o soluție, ci o picătură în ocean. Tot atunci, ordinul pune în prim plan relocarea, fapt care nu va conduce la rezolvarea situației urșilor. Orice exemplar relocat din județul Harghita, pe teritoriu țării, se va întoarce în scurt timp în habitatul său inițial. Iar în afară de asta, va produce daune și în alte locuri, dat fiind faptul că a dezvoltat deprinderi de comportament în acest sens.

    În alte țări nu sunt primite carnivore mari, deoarece știm că țările europene îi protejează pe agricultori și protejează drepturile oamenilor, în general.

    Este o certitudine faptul că a crescut numărul daunelor și cel al conflictelor urs–om, fapte pe care le-am prezentat și pe o hartă interactivă. În unele localități ursul se plimbă ziua în amiaza mare, nestingherit, ba mai mult gospodarii care își lucrează pământurile se întâlnesc adesea cu ursul. Locuitorii se tem, iar în loc de evaluări și studii așteaptă rezolvarea situație de îndată. Desigur este nevoie și de organizarea consultărilor pentru găsirea de soluții, însă oamenii așteaptă luarea de măsuri urgente. Mai mult, organizațiile verzilor au fost de acord la recenta dezbatere care a avut loc la București în ceea ce privește faptul că mult așteptatul ordin al ministrului mediului, precum și suspendarea intervențiilor de anul trecut, nu reprezintă soluții. Iar pentru gestionarea conflictului apărut între om și urs este nevoie de măsuri decisive.

    Cel mai important este ca cei care suferă daune, autoritățile locale și asociațiile de vânătoare să documenteze fiecare daună și să o raporteze la Ministerul Mediului, altfel schimbările nu se vor produce. Între timp facem lobby pentru soluții mai eficiente, consultându-ne și punând presiune asupra celor care trebuie să ia măsuri.

     

    15. Credem că Uniunea Europeană este mulțumită cu activitatea organizațiilor de protecție a mediului

    Într-un raport publicat în anul 2014 de Curtea de Conturi Europeană, reiese faptul că „Difuzarea și reproducerea rezultatelor proiectelor LIFE sunt clar insuficiente, ceea ce reduce în mod considerabil capacitatea programului de a îndeplini un rol de catalizator de schimbări în domeniul mediului, acesta fiind obiectivul său major” (http://www.eca.europa.eu/ro/Pages/NewsItem.aspx?nid=4516).

    Raportul poate fi consultat la link-ul de mai jos:

    http://www.eca.europa.eu/Lists/ECADocuments/SR13_15/QJAB13015RON.pdf

    Cu excepțiile de rigoare, numeroase organizații de protecție a mediului obțin finanțări din diferite surse, care se ridică la sume exorbitante, iar modul în care se cheltuiesc acești bani nu este cu totul transparent. Proiectele nu își ating scopul, sumele alocate nu conduc la rezultate. Proiectele nu au continuitate. Și la nivelul Uniunii este cert faptul, că este nevoie de o mai mare transparență în ceea ce privește activitatea acestor organizații.

    În lupta pentru protejarea mediului, adesea este scăpat din vedere scopul, iar scopul a numeroase organizații este accesarea fondurilor în interes propriu. Și nu întotdeauna este clar modul în care aceste sume sunt utilizate în folosul protecție mediului.

    Interviul lui Jan Kinšt, membru al Curții Europene de Conturi și cel care este responsabil al acestui raport, îl puteți consulta la următorul link:

    https://www.youtube.com/watch?v=udytgWVoYaw&feature=youtu.be

    860 total views, 3 views today