CAMPIONII ACHIZIȚIILOR PUBLICE

0

Însemnări despre deszăpezire și alte activități specifice

Firmele care au câștigat anii trecuți lucrările de deszăpezire au dat înapoi deoarece avem la dispoziție o evidență reală și exactă a realizărilor acestor lucrări.

Opinia publică din județul Harghita a fost surprinsă  cu câteva săptămâni în urmă pentru că procedurile de achiziții publice a lucrărilor de deszăpezire, s-au finalizat în mare parte fără rezultate notabile. Au fost regiuni fără nici un proiect înaintat, deși există în județ numeroase firme constructoare de drumuri al căror parc auto cuprinde utilaje, care în loc să fie folosite, sunt ținute pe perioada iernii în garaj să ruginească. Nu suntem singurii din țară care ne confruntăm cu această problemă, interesul față de întreținerea drumurilor pe durata iernii fiind foarte redus.

Nu știu în alte părți care a fost motivul pentru care interesul a fost atât de redus, însă în privința dezinteresului din Harghita există o explicație, și anume noua modalitate de verificare introdusă anul trecut și condițiile stricte de atribuire a lucrărilor impuse în acest an, au dus la boicotarea achizițiilor publice.

Iarna se apropie cu pași repezi, iar noi ne străduim să găsim soluții de ultim moment în colaborare cu administrațiile locale și am reușit, în ciuda faptului că numeroase firme au boicotat procedurile de achiziții publice, să asigurăm executarea lucrărilor de deszăpezire. Prin urmare nici anul acesta nu vor exista probleme, dar în calitate de politician ales, am obligația ca acest aspect al achizițiilor publice județene să fie adus în atenția publică, deoarece s-a ajuns până în punctul în care acest domeniu trebuie să fie adus la cunoștința părților interesate.

După cum am menționat deja, anul trecut am instituit un nou sistem de verificare al executării lucrărilor de deszăpezire, ocazie cu care au ieșit la lumină angajamente neonorate în valoare de sute și mii de euro. Mai mult, de anul acesta, pentru monitorizarea performanțelor am introdus folosirea GPS-ului, concret asta înseamnă că lucrările de deszăpezire vor fi plătite doar dacă firma va instala un GPS pe utilajul cu care se vor executa lucrările și va anexa pentru verificare, un desfășurător al rutei, datei de desfășurare a acestor lucrări. După cum văd, prevederile cu privire la folosirea GPS-ului i-au speriat pe mulți, campionii din anii trecuți ai achizițiilor publice pentru atribuirea lucrărilor de deszăpezire au cam dispărut.

Se pune întrebarea firească, de ce? Iar răspunsul este simplu. Cei care au câștigat în trecut concursurile de atribuire a lucrărilor de deszăpezire au dat înapoi acum deoarece și-au dat seama că vom monitoriza îndeaproape lucrările efectuate de către ei. Și atunci nu se vor mai putea justifica acele situații în care într-o regiune mai caldă a județului se efectuează mai multe intervenții de deszăpezire, decât într-o zonă unde temperaturile sunt mult mai scăzute. Câștigăm continuu anul acesta procese intentate pentru plata lucrărilor de deszăpezire, mai mult pe viitor strictețea va fi și mai mare, iar dacă tehnic va fi posibil, vom urmări și pe internet deplasarea și activitatea utilajelor de deszăpezire.

După cum văd, GPS-ul a reprezentat pentru unii o mare problemă. Deși ar trebui recunoscut faptul că aceasta este singura modalitate de a face prin care lucrurile clar și transparent.

Desigur există și alte aspecte cu privire la strictețea plăților, mai cu seamă este vorba despre contribuția la corectitudinea concurenței dintre ofertanții care semnalează de ceva vreme faptul că din cauza prețurilor iraționale găsesc neoportună participarea la procedurile de atribuire a achizițiilor publice. Din păcate s-a răspândit deja în rândul opiniei publice faptul că, în general aceste proceduri sunt câștigate de „cei care trebuie să le câștige”.

Situația nu este nici pe departe aceasta, odată cu înăsprirea condițiilor ne dorim să înlăturăm toate acele practici dăunătoare transparenței procesului de achiziții.

Anul acesta nemulțumirea este mare în rândul unora, cu această ocazie le aduc la cunoștință că vom rămâne fermi pe poziție. Sunt hotărât și în privința faptului de a mă adresa cu astfel de probleme opiniei publice, în acest fel voi reuși să îndepărtez tentativele de boicot. Cine recurge la boicotări, nu îmi face mie rău, ci celor 320 de mii de cetățeni ai județului.

Știu că unii și-au făcut calculele dinainte, au sperat că nu se vor înainta oferte și nu se vor aloca lucrări de deszăpezire, urmarea acestor acțiuni fiind rezolvarea acestor probleme de către consiliul județean prin metode anevoioase, înjositoare. Iar în caz de accident, cu siguranță se va depune plângere împotriva lui Borboly, acesta făcându-se vinovat de întreruperea procedurilor deja instaurate de câțiva ani în acest domeniu. Răspunsul meu pentru aceste persoane este că în ciuda boicoturilor, vom organiza și în acest an lucrările de deszăpezire, apelând la toate mijloacele pentru ca ofertanților de bună credință să le fie atribuite aceste lucrări. Cei care cred că oamenii pot fi dirijați, se înșeală.

Scopul acestei relatări este acela de informare a cetățenilor județului  asupra situațiilor existente și asupra dezavantajelor pe care acestea le prezintă. Sunt de părere că în scopul eficientizării și organizării, fiecare participant la trafic trebuie să aibă în vedere posibilitatea existenței dificultăților de deplasare, sacrificiul va fi răsplătit prin creșterea transparenței. Vom putea astfel economisi sume importante și în acest an, iar la anul aceste fonduri vor fi alocate pentru lucrările de asfaltare a drumurilor, pentru programele de alimentare cu apă a localităților, pentru finanțarea spitalului județean, electrificare, culte și organizații civile.

Rugămintea mea către firmele din județul Harghita, dar și către cei care văd în persoana mea un dușman și întreprind diferite acțiuni de boicot pentru înlăturarea mea din fruntea județului, să aibă în vedere faptul că aceste lucruri se pot face și în condiții decente.

Sunt sigur că este posibil acest lucru, colaborând problemele cele mai grave își găsesc rezolvare. Este nevoie de cooperare pe timp de criză economică, războiul și lupta nu sunt o soluție!

De la boicotarea lucrărilor de deszăpezire am vorbit cu mulți cetățeni, iar cu câteva săptămâni în urmă la Tușnad la o întrevedere cu reprezentanții presei am discutat despre problema GPS-urilor. Constatarea mea în urma acestor discuții a fost că dialogul și prezentarea ideilor este întotdeauna benefică.

Cât privește lucrările de deszăpezire îmi vine greu să  cred că în tot județul nu se găsesc decât 3-4 firme care au în dotare muncitori, tractor și utilaje specifice acestor lucrări. Trebuie încurajați și lăsați să muncească cei care doresc să facă acest lucru, observ totodată că firmele din județ trebuie convinse una câte una în acest sens. S-a încetățenit ideea că numai prieteni politicienilor pot câștiga aceste lucrări. Este timpul să uităm acestea. Oricine este binevenit.

În județul nostru sunt înregistrate 10 mii de firme. În douăzeci de ani, doar 4-5 firme au participat la procedurile de achiziții, fapt pe care îl consider nesănătos. Sunt de părere că munca decentă, fără intermedieri și subantreprenori este cea care trebuie urmată. Și nu ofertarea din partea firmelor mari doar pentru ca să obțină în urma contractelor de prestări amânări la achitarea creditelor către bănci. Și astfel se deschide cutia pandorei, subantreprenori sunt atrași în capcană, sunt măsluite lucrările și în loc de material de bună calitate se folosește cel de proastă calitate (ex.: la lucrările de asfaltare în loc de pietriș se pune pietriș din albia râurilor, etc.).

Și astfel economia județului este pusă în pericol.

Nu este sănătos ca în locul colaborării dintre firme, să existe divergențe. Din păcate această  mentalitate este tot mai pregnantă în zilele noastre, procedura de achiziții publice a lucrărilor de deszăpezire a înregistrat insucces anul acesta tocmai din aceste motive. Din cauza concurenței neloiale dintre firme s-a ajuns la înregistrarea acestor prețuri mici. Și astfel s-au creat situații în urma cărora subantreprenorii au fost falimentați, s-au înregistrat mari pierderi de bani și astfel prestatorii de servicii au fost păgubiți. Este criză economică. Toată lumea se confruntă cu dificultăți, avansarea și ieșirea din impas este posibilă doar prin muncă cinstită și onestă.

La consiliul județean există din fericire echipe de achiziții publice și juridice competente, astfel s-a reușit și cu ajutorul Curții de conturi descoperirea înșelăciunilor. Astfel ies la iveală acele firme care pretind, sau chiar au luat mai mulți bani decât ce li se cuvenea, lucru benefic pentru noi.

Spre exemplu: în anii precedenți cei care făceau raportări în legătură cu numărul lucrărilor de deszăpezire, erau reprezentanții consiliului sau primarii localităților. Menționez faptul că este foarte dificil a supraveghea aceste lucrări în cele 67 de unități administrative ale județului care dispun de 860 de kilometri de drumuri, nemaipunând la socoteală faptul că în acest scop avem desemnate 6 persoane. Și astfel utilitatea GPS-ului este justificată și necesară. Am fost înștiințat că „concursul de proiecte nu este atractiv” din exact aceste motive. Și exemplele pot continua.

Este foarte rău dacă trebuie să căutăm cine și unde vrea să ne întindă capcane.

Falsificările ies întotdeauna la iveală și specula cu privire la prețuri, și folosirea materialelor de proastă calitate, și interpretările eronate ale contractelor. Practica judiciară arată că aceste încercări s-au dovedit a fi un eșec. Nu înțeleg atunci, care este scopul acestora.

Mie personal îmi sunt pe plac acele situații din care toată lumea are de câștigat!

Sigur, acest sistem care funcționează la noi nu aduce profituri extraordinare, decât în cazul firmelor cinstite. Sunt de părere că vânarea profiturilor extraordinare atunci când resursele de care dispunem nu ne permit acest lucru, este foarte păguboasă. Iar cei care totuși se hotărăsc să obțină astfel de câștiguri, mai devreme sau mai târziu vor fi descoperiți în activitățile lor ilegale de către consiliul județean, poliție și organe de verificare, simțind în final pe pielea lor, apăsarea sancțiunilor. Am întâlnit situații în care la asfaltarea benzii pentru bicicliști, firma executantă a micșorat cu jumătate de centimetru banda, astfel la un kilometru de asfalt a câștigat cantitatea de asfalt necesară pentru încă alți 20 de metri de drum. Acest lucru nu mai este posibil, în momentul de față se folosesc instrumente topografice performante înainte de preluarea lucrărilor de asfaltare, măsurătorile fiind foarte riguroase.

Colegii cu salarii de 2-300 de euro trebuie să fie foarte vigilenți în munca pe care o verifică, deoarece valoarea lucrărilor se ridică de multe ori la sume de sute și mii de euro. Această responsabilitate trebuie să ne dea de gândit tuturor. Sunt curios dacă în sfera privată, un astfel de responsabil își pune în pericol salariul sau se angajează la plata despăgubirilor în caz de vinovăție. Sunt sigur că nu,  mai mult, nu am auzit nici de procese în care să fie implicați manageri care lucrează în sfera privată.

S-a impus încetățenit ideea culpei angajaților din administrația publică atât în rândul populației, cât și a mass-mediei, dar oare care ar fi reacția gazetarului dacă la un moment dat din cutia sa poștală ar atârna o amendă de 100-150 mii din partea Curții de conturi, fără a ști realmente pentru ce a fost sancționat. Am fost înștiințați de către organele de control că nu sunt interesate cine a furat, a asfaltat mai puțin, a folosit materiale necorespunzătoare, cei care suportă consecințele sunt angajații consiliului județean și președintele acestuia. Trebuie să plătim.

În zadar suntem obligați prin lege să angajăm arhitecți, specialiști tehnici ai lucrărilor și ingineri care să răspundă de calitatea lucrărilor în laboratoare certificate a verifica materialele folosite, orice neregulă semnalată în plata lucrărilor este pusă în sarcina angajatului consiliului județean, superiorii acestuia nu pot face nimic în acest sens.

Plătim aceste lucrări pe baza facturilor, dovezilor, rapoartelor de tot felul, de cele mai multe ori neregulile ies la iveală ulterior. Înșelătoriile se țin lanț și astfel inculparea lor este aproape imposibilă deoarece lucrează mână în mână.

Din sistemul construcțiilor publice a dispărut în totalitate încrederea, în lipsa acesteia este foarte greu a mai face orice.

Este încriptat în sistemul din prezent faptul că conducătorii investițiilor din administrațiile locale și angajații acestora sunt responsabili pentru înșelătoriile firmelor și astfel pot ajunge în instanță. Și degeaba le explicăm acest lucru organelor de control, acestea sunt de părere că noi suntem responsabili și dacă avem vreo nemulțumire trebuie să îi acționăm pe aceștia în instanță în calitatea lor de peroane private.

Asta e justiția românească, exact ca în bancul cu iepurașul în care palma o primești fie că ai pălărie, fie că nu ai. Nu mai este interesant nici faptul că proprietarii de firme care se pretează la înșelăciuni, își transcriu firmele pe persoane de cetățenie ucraineană sau bielorusă, și din mașina sa de teren nu se stingherește și îți zâmbește în batjocură. Degeaba semnalăm aceste lucruri, nu suntem luați în considerare. Acestea sunt legile, aceasta este justiția românească. Cei din urmă sunt cei care o încasează și plătesc din avutul lor și cu prețul sănătății lor. În județele Harghita, Mureș și Covasna nu există nici un expert în probleme legate de drumurile publice. Și probleme pot fi semnalate în continuare.

Pentru ca să se instaureze îmbunătățire reală în domeniul achizițiilor publice este nevoie de schimbarea mentalității în rândul celor implicați în acest domeniu. Se pot continua scandalurile și boicotările, însă de câștigat nu avea nimeni. Știu că o mulțime de firme își iau în spinare executarea lucrărilor prin împovărarea la bănci, au finalizat lucrările, iar în absența unor garanții aceste lucrări nu le-au fost plătite. Toată lumea încearcă să aibă profituri cât mai mari, nu se gândește la capacitatea de plată a instituțiilor, politicieni aduc în final noi și noi resurse de la București. Dar s-a instaurat criza financiară, resursele financiare s-au epuizat, iar teancul facturilor neplătite s-a îngroșat. Din păcate, de multe ori politicienii  încurajează firmele să lucreze, iar plata va fi efectuată ulterior. Rezultatul a fost de multe ori falimentarea și îngroparea în datorii a acestor firme.

Paharul se umple și astfel firmele pentru a scăpa de datoriile față de bănci contractează noi și noi lucrări. Câștigarea procedurilor de achiziții publice cu orice preț, specula în cazul prețurilor practicate, folosirea materialelor de proastă calitate și alte fraude, sunt prețul pe care îl plătim. Își fac apariția denunțurile și urmăririle judiciare și astfel cercul se închide.

Este nevoie din partea tuturor de schimbarea mentalităților, de luarea responsabilă a deciziilor. Împreună cu colegii mei ne dorim să creăm posibilități oneste pentru ca toată lumea să poată accede la procedurile de achiziție. Cei care au lucrat cinstit și fără mișmașuri pentru consiliul județean, au fost plătiți la timp.

Știu că această relatare s-a dovedit a fi destul de pesimistă  și îi poate pune într-un con de umbră pe cei care au depus proiecte oneste. Însă trecem printr-o perioadă economică dificilă și orice firma poate să intre în faliment. Sunt de părere că aceste firme trebuie se dizolve mai degrabă, decât să tragă după ea și alte firme.

Desigur, este adevărat că toată lumea este de vină. Am lucrat cu multe firme cinstite care au respectat termenele limită, nu au practicat prețuri mai mici, mai degrabă nu se angajează să finalizeze lucrări, nu folosește materiale de proastă calitate și nu încearcă să înșele supraveghetorii lucrărilor. Există și astfel de firme și suntem mândri de existența lor. Din cele 10 mii de firme înregistrate în județul nostru avem contracte cu o sută de firme care acoperă domenii începând de la servicii medicale la cele care se ocupă de daunele făcute de animalele sălbatice. Rog pe toată lumea să încurajeze participarea la procedurile de achiziții publice organizate de consiliul județean. Veniți să participați și urmăriți anunțurile noastre. Să nu vă fie teamă!

Loading