Consiliul Județean Harghita a lansat o amplă consultare a pieței, în rândul operatorilor economici din județ

Se are în vedere elaborarea unui memorandum economic al județului Harghita

0

În vederea derulării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect realizarea de studii de piață și cercetare economică, Consiliul Județean Harghita a lansat o amplă consultare a pieței prin intermediul SEAP(Sistemul Electronic de Achiziții Publice), în data de 6 aprilie, prin care urmărește să colecteze de la operatorii economici informații care vizează perspectiva acestora asupra pieței.

https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/mc-notice/view/100148794

Discuțiile cu operatorii economici se vor derula în perioada 21-25 aprilie 2023, în mediul online, cu acei operatori care și-au exprimat interesul și au transmis propunerile până în data de 20 aprilie.

Principalele aspecte supuse consultării sunt referitoare la perspectiva operatorilor economici în legătură cu piața; instrumente și mecanisme utilizate pentru asigurarea calității și pentru conformitate și sustenabilitate; gestionarea relațiilor cu clienții, gestionarea reclamațiilor, asistență, capacități de monitorizare a contractelor, facturare electronică; așteptări ale operatorilor economici cu privire la achiziția de servicii având ca obiect studii de piaţă şi cercetare economică; propuneri pentru conținutul caietului de sarcini.

Pentru dezvoltarea eficientă și echitabilă a economiei județului Harghita este necesară cunoașterea realității locale, care sunt oportunitățile și care sunt minusurile pieței.

Totodată, se dorește actualizarea Strategiei de dezvoltare economică a județului Harghita 2030 conform rezultatelor acestor studii de piață, pentru pregătirea în cunoștință de cauză a noului ciclu de finanțare UE 2021-2027.

„Este important ca un număr cât mai mare de persoane, operatori economici, profesioniști, să studieze documentația și să ne transmită propunerile și sugestiile pentru a elabora un caiet de sarcini care să corespundă necesităților pieței. În acest demers avem nevoie de implicare și cooperare” a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

 

Miercurea Ciuc, 7 aprilie 2023

Loading