Am înţeles motivul pentru care unele lucruri se urgentează

0

Văzând creşterea impozitelor în sarcina agricultorilor, creşterea cu 25% a preţului la încălzire şi alte lucruri nedeclarate în campania electorală, am înţeles motivul pentru care se urgentează procesul de organizare al alegerilor prezidenţiale. Nu este o acţiune pentru a distorsiona atenţia publică, chiar se gândesc la modul cel mai serios şi îl vor pune în practică.

Constituţie nouă, preşedinte nou, parlament nou, regim politic nou. Lucrurile merg în această direcţie.

Dacă USL rămâne unită poate lua orice măsură doreşte atâta timp cât nu-şi pierde din popularitate. Şi mai devreme sau mai târziu va pierde, astfel în opinia mea vor lua măsuri mai devreme, decât mai târziu. Din acest punct de vedere termenul este primăvara anului viitor, dar nu m-aş mira dacă cineva ar veni cu această idee chiar în acest an. Nu vor lăsa pe mâine ceea ce pot face astăzi. Însă dacă nu vor lua nici o măsură, promiterea organizării de alegeri anticipate este ideală pentru a reduce numărul fracţiunii parlamentare al PDL şi PPDD, partide pentru care organizarea de alegeri anticipate ar fi un coşmar.

Pe mine mă surprinde activitatea PDL, care este blocat în totalitate. Ştirile sunt pline de creşterea impozitelor, creşterea preţurilor, însă politicienii democrat-liberali nu au nici o intervenţie, nici un comentariu.

Loading