A fost relocată ursoaica cu trei pui de la Lacul Sfânta Ana

0

După relocarea ursoaicei cu doi pui, luni 12 august o altă ursoaică cu trei pui a fost relocată în sanctuarul de urși de la Zărnești.  Odată cu acest demers lacul Sfânta Ana și împrejurimile acestuia au devenit mai sigure.

Această acțiune a fost demarată cu succes ca urmare a cursului de formare pentru managerii faunei sălbatice care a avut loc în data de 3 aprilie, anul acesta  la inițiativa Grupului de Lucru pentru Gospodărirea Durabilă a Peisajelor Culturale din județul Harghita din cadrul Consiliului Județean Harghita. Cu această ocazie au fost pregătiți de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, douăzeci de specialiști din domeniul faunei sălbatice. Printre altele, participanții la acest curs s-au familiarizat cu metodele de tranchilizare și A capturare a urșilor.

Totodată, la ședința din luna august a Consiliului Județean Harghita s-a alocat suma de 90 mii lei pentru funcționarea Asociației Microregionale Pogány-havas care printre altele se ocupă și cu realizarea unui studiu menit a stabili numărul de urși din Bazinul Ciucului.

Raportul actualizat realizat de Grupul de analiză și sinteză al consiliului județean pe tema urșilor și a daunelor cauzate de aceștia poate fi accesat și online. Din cuprinsul raportului se evidențiază punctul de vedere al grupului de lucru pentru gospodărirea peisajelor:

http://analiza.judetulharghita.ro/wp-content/uploads/2019/08/Medve-jelentes_2019-fedolap.pdf

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a declarat că deși guvernul întârzie să pună în aplicare soluțiile reale care ar conduce la rezolvarea problemelor cauzate de urs, în județul Harghita se încearcă, prin cooptarea tuturor părților implicate, elaborarea unui strategii durabile. Acesta este și scopul grupului de lucru înființat în cadrul consiliului județean.

Miercurea Ciuc, 13 august 2019

609 total views, 1 views today