Au fost prezentate planurile de reabilitare a trei drumuri județene din zona Ciuc

0

Joi, 23 august locuitorilor din trei localități din zona Ciuc li s-au prezentat planurile cu privire la reabilitarea a trei drumuri județene.

În cazul drumului județean 138A care duce spre Băile Harghita (https://bit.ly/2nBNY2u), președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a sugerat ca din comisia de recepție să facă parte, în calitate de invitat și un localnic, acesta fiind persoana de legătură care va fi informată despre stadiul lucrărilor. La întâlnire, pe lângă proprietarii de pensiuni din stațiunea montană, au fost prezenți Füleki Zoltán, viceprimarul localității Miercurea Ciuc și consilierul județean, Szentes Antal. În momentul de față se află în curs de realizare planurile de reabilitare a porțiunii de cinci kilometri. Președintele consiliului județean a afirmat că în cel mai bun caz, dacă nu vor exista contestații și acțiuni în justiție, la finele lunii septembrie se va demara procedura de achiziție publică a lucrărilor, urmând ca în primăvara anului viitor să demareze lucrările. Plăcile de beton existente vor fi folosite pentru stratul de bază al drumului. Din partea locuitorilor s-a formulat și nevoia de realizare a unei piste de bicicletă pe drumul a cărei lățime este de șapte metri. Documentația poate fi consultată aici. S-a discutat și despre porțiune de 600 de metri dintre  indicatorul denumirii localității și punctul în care începe stratul de asfalt. În momentul de față această porțiune aparține de întreprinderea minieră, iar în cazul în care primăria orașului va preda această porțiune în administrarea consiliului județean, aceasta va fi inclusă în planurile de reabilitare. În opinia președintelui consiliului județean, Ținutul Secuiesc devine un important punct de destinație turistică, iar prin reabilitarea acestui drum se va contribui la demersurile întreprinse în acest sens.

 Drumul dintre Ciba și Ciceu nu va mai fi un drum de ocolire

La Ciaracio au fost prezentate planurile cu privire la reabilitarea drumului  județean 123F (https://bit.ly/2G6k5Te). Se dorește ca și în cazul porțiunii de mai bine de un  kilometru jumătate să fie demarată în cursul acestui an procedura pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare. La discuțiile purtate pe această temă au fost prezenți Csutak Gáspár, viceprimarul localității Ciceu, Szentes Antal consilier județean și câțiva antreprenori locali. Pentru a-i liniști pe localnici, reprezentanți ai Direcției tehnice din cadrul consiliului județean au spus că acest drum nu va deservi camioanele, nu va fi un drum de ocolire. Acest lucru va fi posibil prin proiectarea lucrărilor astfel ca drumul să aibă o lățime de 5,5 kilometri, respectiv nici actualele podețe nu vor fi lățite în mod semnificativ.

Csaracso (1)

Drumul de la Cinod ar putea deveni Transfăgărășanul județului Harghita

La Sânmartin s-a discutat despre drumul județean 123 care duce spre Valea Uzului (https://bit.ly/2EGfHGJ), în prezența lui György József, primarul localității Ciucsângeorgiu și a localnicilor. Cea mai importantă lucrare de reabilitare va fi porțiunea de drum care se întinde până la ramificația spre Eghersec. Pe porțiunea de drum a cărei lungime este de 14,5 kilometri se vor construi șase poduri din elemente de beton, 37 de podețe vor fi schimbate, respectiv pe o porțiune de 10 kilometri se vor turna șanțuri din beton. Dacă în acest an se va semna contractul de execuție al lucrărilor, acestea se vor realiza pe o perioadă de patru ani. Borboly Csaba a afirmat vizavi de această investiție că după finalizare numărul turiștilor va crește semnificativ dat fiind minunatul peisaj, drumul putând deveni un Transfăgărășan al județului Harghita. În cadrul discuțiilor s-a amintit și faptul că pentru această porțiune localitatea Ciucsângeorgiu trebuie să adopte un Plan Urbanistic Zonal, în care să fie definită și imaginea satului. După cum s-a afirmat este important a se ține cont de imaginea satului, atunci când proprietarii de terenuri vor dori să demareze aici lucrări de construcție. Președintele consiliului județean a mai spus că odată cu reabilitarea drumului, tinerilor li se va oferi oportunitatea de a întemeia aici o familie, a construi o casă, într-un mediu frumos și liniștit. Pe termen lung, se dorește reabilitarea drumului  până în județul Bacău, acest fapt facilitând și accesarea aeroportului de la Bacău. S-a mai spus că mulțumită lucrărilor de administrare a drumului s-a reușit păstrarea în condiții bune a stării drumului, pe viitor acesta fiind o bază solidă pentru așternerea stratului de asfalt.

Președintele consiliului județean a mai spus că este important ca în acest an să se semneze contractele de executare a lucrărilor în cazul celor trei drumuri județene mai sus amintite. Acesta a completat: dacă guvernul nu va reuși să cheltuiască banii avuți la dispoziție din fonduri europene, există șanse de accesare a acestor fonduri dacă vor fi semnate contracte de execuție a lucrărilor. O altă opțiune este și accesare de fonduri din Programul Național de Dezvoltare Locală, iar o a treia opțiune este asigurarea fondurilor din venituri proprii.

Sztmarton

Documentația de reabilitare a drumului de la Cinod poate fi consultată aici.

Miercurea Ciuc, 24 august 2018

179 total views, 2 views today