Respectă, pentru a fi respectat! – Noi suntem capabili să respectăm concetățenii și legile României, ne bazăm pe o astfel de atitudine. Vă rugăm să evitați comentariile negative. Nu este nevoie de incitare.

0

Potrivit Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, discriminarea este orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Criteriile stabilite de legislația românească sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În ultima vreme, am primit din ce în ce mai multe comentarii răutăcioase și calomnii la adresa etniei noastre și a folosirii limbii noastre materne. Am dori să atragem atenția tuturor asupra faptului că, potrivit Constituției României este interzisă instigarea la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri (Titlul II, art. 30.). Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase (Titlul I, art. 6.). De asemenea, Constituția prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă este asigurată folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate (Titlul III, art. 120.).

Nerespectarea tuturor acestor legi poate duce la angajarea răspunderii. În conformitate cu Codul penal incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau a unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la 3 ani (Titlul VIII, art. 369.).

Rog persoanele răutăcioase să înceteze cu incitarea și comentariile răuvoitoare atât în spațiul fizic, cât și în cel online. Postările în spațiul online sunt legitime, dar nimeni nu este obligat să urmărească platforme de care nu este interesat sau pe care nu le înțelege. În cazul în care drepturile noastre nu sunt respectate, vom lua măsurile legale corespunzătoare. Vă rugăm să fiți respectuoși față de Constituția României, legile României, respectiv unii față de alții.

Loading