Petiție către Avocatul Poporului pentru soluționarea problemelor cauzate de urși în județul Harghita

0

Consiliul Județean Harghita a adoptat o hotărâre de principiul în vederea strângerii de semnături și înaintarea unei petiții la Avocatul Poporului pentru găsirea de soluții numeroaselor atacuri provocate de urși în județul Harghita.  S-a votat și hotărârea cu privire la transmiterea terenului aflat în imediata vecinătate a Liceului de artă din Miercurea Ciuc, teren de interes public județean, în domeniul public al municipiului, măsură care va face posibil ca în centrul orașului să fie construit un complex cultural. Există și o inițiativă în ceea ce privește relansarea și îmbunătățirea drumului de pelerinaj – Via Mariae.

Săptămâna a debutat cu organizarea a două ședințe ale consiliului județean: cea extraordinară în care au fost dezbătute aspecte cu privire la relațiile de înfrățire ale județului, înființarea și funcționarea Comisiei pentru protecția copilului Harghita, rectificarea bugetului consiliului județean, respectiv asocierea instituției cu localitatea Săcel în vederea asfaltării unei porțiuni de drum între localitățile Șoimușu-Mic și Șoimușu-Mare.

Consiliul Județean Harghita a adoptat hotărârea de principiu care are ca obiect strângerea de semnături de la populația din județ în vederea sesizării Avocatului Poporului și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la situațiile create în urma numeroaselor atacuri și daune cauzate de marile carnivore în județul Harghita și în regiune. „Ursul face pagube și în județul Harghita, nu numai la Teleorman. Este știut faptul că există o suprapopulare de indivizi în cadrul speciei urs, iar demersurile noastre sunt în continuare susținute în ceea ce privește aplicarea legii și găsirea de soluții în vederea protejării vieții și proprietății oamenilor. Și în cadrul Comitetului Regiunilor este dezbătută problema urșilor, acesta este un motiv în plus pentru care directivele europene în acest domeniu trebuie aplicare și respectate. Protejăm urșii, însă lipsa prevenției și stoparea intervențiilor au condus la această situație: până la momentul de față sunt înregistrate mai multe victime omenești, decât s-au înregistrat pe parcursul întregului an 2016”, a afirmat Borboly Csaba.

În vederea relansării vieții culturale din Miercurea-Ciuc, consiliul județean a decis ca investiția demarată în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nefinalizată, aflată în centrul orașului, să poată fi dusă la bun sfârșit. Astfel, terenul a trecut în domeniul public al orașului, urmând ca odată cu realizarea investiției liceul de artă să aibă o sală de concerte și o sală de sport. Prezent la ședință, Veress David, consilier local a menționat că proiectul de realizare a complexului cultural este gata de opt ani, fiind necesară doar soluționarea transmiterii terenului în proprietatea municipiului. Acesta a mai adăugat că există promisiuni din partea guvernului în vederea realizării acestei investiții, fapt care va contribui la relansarea vieții culturale din localitate.

O altă hotărâre a consiliului județean, prezentată de vicepreședintele consiliului județean Biro Barna Botond, a vizat semnarea parteneriatului cu Ministerul Turismului în vederea promovării la nivel național, sub sigla ministerului a evenimentelor turistice organizate în județul Harghita.

În legătură cu programul derularea programului „Săpături arheologice în județul Harghita”, vicepreședintele consiliului județean Barti Tihamer a menționat că pe lângă activitățile specifice  sunt incluse sume pentru sprijinirea muzeelor de la Miercurea Ciuc, Odorheiu-Secuiesc și Gheorgheni prin organizarea de conferințe specific. Acesta a mai precizat că tot în cadrul acestui program se va realiza o animație de prezentare a frescelor de la biserica fortificată de la Dârjiu care este monument inclus în patrimonial UNESCO.

Barabas Csaba, directorul de cabinet al președintelui consiliului județean, a prezentat inițiativa de „revitalizare” a Via Mariae, demers prin intermediul căruia se dorește ca pelerinajul de la Șumuleu-Ciuc organizat cu ocazia Rusaliilor, să fie unul asemănător pelerinajului El Camino de Santiago. Dat fiind faptul că în județul Harghita drumul Via Mariae este realizat doar parțial, se face apel la primăriile din județ, asociațiile civile și reprezentanții cultelor din județ de a se alătura finalizării acestui circuit. Conform celor relatate de Barabas Csaba, costurile la care se ridică realizarea traseului de pelerinaj sunt de aproximativ 2500 lei din partea fiecărei localități, costuri care sunt infime comparativ cu beneficiile pe care le aduce o astfel de investiție: perioada de ședere a pelerinilor s-ar putea prelungi cu 6-7 săptămâni, creșterea cu 75% a numărului de înnoptări.

Miercurea Ciuc, 28 august 2017

Loading