Județele montane din România au acum o voce în politica europeană de dezvoltare urbană

Comisia pentru Politică de Coeziune Teritorială și Bugetul UE (COTER) a adoptat în 24–25 iunie 2026 avizul privind Agenda UE pentru Orașe. Borboly Csaba, membru al Comitetului European al Regiunilor și vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, a depus un pachet de cinci amendamente, dintre care marea majoritate au fost adoptate. Textele adoptate recunosc explicit că orașele mici și mijlocii din regiunile montane, rurale și periferice sunt piloni esențiali ai coeziunii teritoriale europene. Aceasta este o oportunitate care nu se mai repetă pentru județele montane din România. Dar numai pentru cei care acționează acum.

0

Comisia Europeană a confirmat: Agenda nu este doar pentru metropole

La ședința de la Bruxelles, reprezentantul Comisiei Europene, DG REGIO, a declarat public că Agenda UE pentru Orașe se adresează tuturor tipurilor de orașe, indiferent de mărime. A subliniat că ultimul apel al Inițiativei Europene pentru Inovare Urbană a fost conceput special pentru orașele mici și mijlocii și a primit 487 de candidaturi, un număr record. Comisia va publica până la sfârșitul anului 2026 primul raport cuprinzător privind Starea Orașelor Europene, document care va constitui baza analitică pentru negocierea Planurilor Naționale și Regionale de Parteneriat și alocarea fondurilor.

Acesta este documentul pe care județele montane din România trebuie să îl influențeze prin date, strategii și propuneri de proiecte proprii. Cine vine pregătit la negocieri câștigă. Cine nu se pregătește acum va fi nevoit să se adapteze la cadre gata stabilite de alții.

Cinci amendamente adoptate, cinci oportunități concrete pentru județele montane

Diversitatea bioculturală recunoscută ca prioritate europeană

Amendamentul adoptat stipulează că orașele și zonele rurale și montane din jur sunt custozi ai diversității bioculturale europene, înțeleasă ca legătura dintre biodiversitate, utilizarea tradițională a terenurilor, cunoașterea locală și practicile culturale. Agenda UE pentru Orașe trebuie să sprijine proiecte care conservă biodiversitatea, promovează soluții bazate pe natură și recunosc rolul comunităților locale în formarea peisajelor sustenabile.

Județele montane din România – Harghita, Covasna, Alba, Hunedoara, Suceava, Neamț și altele – dețin un patrimoniu natural și cultural de importanță europeană. Aceste valori sunt acum recunoscute explicit ca prioritate de politică, ceea ce înseamnă că proiectele legate de biodiversitate, peisaj cultural și cunoaștere locală pot fi finanțate din fondurile europene 2028–2034.

Parteneriate oraș–rural și oraș–munte cu finanțare europeană

Amendamentul adoptat încurajează parteneriatele bazate pe resurse locale și diversitate bioculturală, inclusiv lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente, silvicultură durabilă, practici agropastorale tradiționale și ecoturism. Se afirmă că astfel de parteneriate creează locuri de muncă, păstrează cunoașterea locală și consolidează legăturile funcționale dintre orașe și teritoriile lor.

Pentru județele montane, aceasta înseamnă că rețelele de ferme ecologice, piețele locale, proiectele turistice în zone NATURA 2000 și planurile directoare pentru teritoriile montane primesc acum legitimitate politică europeană directă. Aceste activități devin eligibile pentru finanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Inițiativa Urbană Europeană și Planurile Naționale de Parteneriat.

Principiul „a nu dăuna coeziunii” – garanție pentru comunitățile montane

Amendamentul adoptat obligă Comisia și statele membre să evalueze efectele teritoriale ale marilor proiecte urbane asupra întregului teritoriu funcțional. Se stipulează că investițiile urbane nu trebuie să dreneze resurse, servicii sau capital uman din zonele rurale, montane și de frontieră înconjurătoare.

Aceasta este o garanție esențială pentru județele montane: dacă proiecte de amploare concentrate în marile centre urbane ar risca să atragă resurse în detrimentul comunităților montane, principiul adoptat acum în avizul oficial al Comitetului Regiunilor poate fi invocat atât în Bruxelles, cât și în București.

Arhitectura tradițională și patrimoniul cultural devin resurse de dezvoltare

Amendamentul adoptat cere ca strategiile de dezvoltare urbană să respecte și să valorifice arhitectura tradițională și patrimoniul cultural, inclusiv clădirile vernaculare, peisajele urbane istorice și centrele de sat. Se subliniază că renovarea și densificarea trebuie aliniate la identitatea arhitecturală locală, eficiența energetică și reziliența climatică, evitând soluțiile uniforme.

Județele montane din România dețin un patrimoniu arhitectural tradițional valoros. Pe baza textului adoptat, renovarea clădirilor tradiționale, revitalizarea centrelor de sat și promovarea meșteșugurilor locale devin activități direct eligibile în cadrul european 2028–2034, inclusiv prin programul New European Bauhaus și fondurile de coeziune.

Mobilitate integrată și protecția biodiversității – sărăcia în transport pe agenda europeană

Amendamentul adoptat stipulează că planificarea mobilității urbane integrate trebuie armonizată cu protecția biodiversității, inclusiv coridoare verzi, păduri periurbane, zone umede și pășuni tradiționale. Sunt încurajate investițiile în transport public și mobilitate soft care reduc dependența de automobile și protejează ecosistemele montane și rurale sensibile.

Reprezentantul Parlamentului European a confirmat la ședință că tema sărăciei în transport este o propunere foarte bună care trebuie continuată. Aceasta înseamnă că problemele specifice ale comunităților montane izolate – lipsa transportului public, accesibilitatea redusă – sunt acum discutate la Bruxelles și vor influența condițiile viitoarelor programe de finanțare.

Calendar și oportunități concrete

Avizul adoptat de COTER va fi supus votului final în plenara Comitetului Regiunilor din 13–14 octombrie 2026 și va deveni poziția instituțională oficială a CoR, la care instituțiile europene se vor referi în negocieri.

Comisia Europeană va publica până la sfârșitul anului 2026 Raportul privind Starea Orașelor Europene. Acesta este documentul-cheie pentru negocierea finanțărilor în Planurile Naționale și Regionale de Parteneriat. Consiliile județene din zonele montane trebuie să se asigure că datele și prioritățile lor sunt vizibile în acest proces.

Ghișeul de Asistență pentru Orașe (Cities Help Desk) se lansează în toamna anului 2026 și va oferi consiliere directă pentru autorități locale în navigarea instrumentelor europene disponibile.

Primele finanțări se deschid în 2028. Pentru a putea depune proiecte în 2028, documentele strategice, parteneriatele și pachetele de proiecte trebuie finalizate până în primul semestru al anului 2027. Pregătirea începe acum.

Concluzie

Bruxelles-ul a recunoscut că regiunile montane, rurale și periferice nu sunt obstacole în calea dezvoltării europene, ci custozi ai unor valori care merită investite. Fereasta de oportunitate este deschisă acum. Județele care pregătesc strategii, proiecte și parteneriate în această perioadă vor fi câștigătorii ciclului 2028–2034.

Cine acționează azi câștigă mâine. Cine amână nu va mai prinde trenul.

Loading