Căteva observaţii privind regionalizarea

Aici a fost acum câteva zile publicat un material de şapte pagini. Principalele constatări sunt extrase din acest material.  Am avut comentarii destul de îmbucurătoare.

Ca preşedinte de consiliu judeţean, precum şi ca preşedinte al Consiliului Aleşilor Locali al UDMR mă simt obligat să îmi exprim punctul de vedere legat de această temă. În primul rând ţin să subliniez faptul că dorinţa de descentralizare în sine este salutară. Dacă se întâmplă doar atât, rămânând regiunile de dezvoltare existente, deja am făcut un mare pas înainte.

Am convingerea că noi politicienii maghiari din UDMR trebuie să ne exprimăm părerea în mod chibzuit, ca să nu aducem noi argumente opozanţilor reformei administrative. Important este ca să pornească procesul de reformă, să se realizeze principalele ţeluri, chiar dacă în multe aspecte de amănunt, de detaliu nu se poat realiza consens.

Am convingerea că toată lumea se aşteaptă ca un politician maghiar, reprezentant al unui judeţ cu populaţie preponderent maghiară dacă îşi exprimă părerea pe această temă, dacă nu în prima propoziţie, dar măcar la a doua sau a treia să reitereze dorinţa de a vedea judeţele Covasna, Harghita şi Mureş într-o singură regiune, ca unic aspect care contează pentru noi. Chiar dacă înşel aceste aşteptări, subliniez că interesul primar pentru comunitatea maghiară nu o reprezintă delimitarea noilor regiuni ci mai degrabă conţinutul noii organizări: cît din puterea centrală de la Bucureşti revine regiunilor, precum şi modalitatea în care actorii vieţii economice şi civile, conducătorii instituţiilor medicale, şcolare, culturale pot găsi un numitor comun în elaborarea politicilor de dezvoltare. Am convingerea că în domeniul regionalizării nu are importanţă cine deţine majoritatea, mai important este spiritul conlucrării.

Nu sunt convins că ar fi benefic extinderea sistemului electoral direct şi la nivelul regiunilor – mai ales dacă rămân cele opt regiuni mari –, deoarece după părerea mea judeţele sunt entităţile cele mai mari, unde poate fi păstrată o relaţie directă între alegător şi ales. Nivelul regional este prea departe de alegător, deci nu văd raţional un sistem de vot direct, în acest caz. Votul prin persoane cu legitimitate democratică (primari, consileiri judeţeni), adică prin electori ar fi raţional în acest caz. Mai mult, din materialul menţionat reiese că structurile de conducere vor fi clădite proporţional pe numărul de locuitori ai diferitelor judeţe. Apreciez acest fapt ca un pas înapoi, deoarece în momentul de faţă judeţele au un număr de voturi egale în cadrul forului decizional al regiunilor de dezvoltare, deoarece fiecare judeţ este repzentată de persoană (preşedintele consiliului judeţean) iar sistemul funcţionează fără probleme. În caz contrar, judeţele cu un grad de urbanizare mai mare, deci cu o populaţie mai numeroasă şi-ar impune interesele în detrimentul nevoilor de dezvoltare al judeţelor cu o populaţie preponderent rurală. Succesul regiunilor depinde de succesul fiecărui judeţ în parte.

Pe lângă egalitatea judeţelor consider necesară luarea deciziilor în forurile regionale cu majoritate absolută, adică de 2/3, iar în unele cazuri prin consens, judeţele având drept de veto. Dacă Uniunea Europeană cu 27 de membrii funcţionează pe acest principiu, nu văd de ce nu ar funcţiona o regiune compusă din 4-8 judeţe. De accea consider, că majoritatea parlamentară ia o decizie corectă în această temă, dacă face ca regiunile să funcţioneze pe baza consensului, pe conlucrarea judeţelor, ţinând cont de realităţile acestora, şi nu pe principiul majorităţii simple.

Cele opt regiuni de dezvoltare desemnate în pripă sau dovedit a fi de domeniul trecutului. Acel sistem a fost funcţională ca o abordare tranzitorie de rezolvare a problemei regionalizării, a fost mai mult ca nimic, dar a venit vremea creării prin cel mai larg consens a noilor regiuni, care să fie funcţionale şi durabile. Buna intenţie nu este de ajuns înfăptuirii unei reforme. Liderii USL au intenţii bune în privinţa reorganizării teritoriale, dar am impresia că se tem de a pune pe tapet problemele reale ale regionalizării. Cu toate că se aduce în prim plan aşa zisa problemă a Ţinutului Secuiesc, în realitate se tem de faptul că în zonele extracarpatice tema regionalizării va genera o ceartă, o vrajbă colectivă. Dar această problemă nu poate fi ocolită şi ar fi bine ca liderii USL, ai PSD să înceapă cât mai repede discuţiile pe această temă, deoarece multe din caracteristicile actualei împărţiri regionale sunt de nesusţinut. Vorba cu cutia Pandorei cred că nu merge.

Un alt aspect, este cel al politicilor de dezvoltare, al împărţirii banilor europeni. Uniunea Europeană a maximalizat unităţile statistice, de dezvoltare la un număr de 3 milioane de cetăţeni. Structura regională actuală nu corespunde acestei cerinţe, deoarece avem două regiuni – cea de Nord-Est, respectiv regiunea Sud – care au un număr de locuitori mult mai mare. Acest fapt în sine demonstrează că este necesară reîmpărţirea regiunilor deoarece sunt foarte mari. Această stare de fapt este cunoscută de toată lumea, indiferent de culoarea politică, dar elita politică din România nu are curajul să afirme acest lucru, crezând că s-ar compromite în faţa opiniei publice din cauza divergenţelor care s-ar ivi, fiind de părere: mai bine să rămână cum a fost… Nu ar strica un pic de curaj unei majorităţi de două treimi. Posibilitatea, dar şi răspunderea USL-ului este una istorică. Am pierdut în mare parte prezentul ciclu bugetar unional, dar dacă venim în continuare cu jumătăţi de măsură în rezolvarea problemei regionalizării, vom pierde şi ciclul bugetar următor.

Pentru ca România să poată accesa fonduri europene pentru dezvoltare, să poată realiza politică de dezvoltare eficientă, să ridice zonele sărace la nivelul celor dezvoltate, trebuie să refacă structura regională care să facă posibilă aceste lucruri. În evul mediu regiunea care cuprindea actualele judeţe Braşov, Sibiu şi o parte din Alba era una din cele mai dezvoltate din Europa. Această regiune – având un grad mare de dezvoltare şi în zilele noastre – a fost comasată cu judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, judeţe cu perspective de dezvoltare mult diferite, lucru lipsit de sens. Nu se pot aplana diferenţele în aşa fel că se pune laolaltă bogatul cu săracul, urbanul cu ruralul. Cei bogaţi, ca şi cei săraci trebuiesc adunaţi laolaltă, la cei din urmă trebuiesc programe specifice şi fonduri aferente pentru a se dezvolta la nivelul regiunilor bogate. Dacă nu se procedează în acest fel, apar probleme ca accentuarea inegalităţilor, migraţia forţei de muncă, iar politica de dezvoltare dă greş. Acest lucru nu se ştie în USL?

Am convingerea că se ştie, fiindcă e limpede ca lumina zilei. Este bine ştiut, că sunt zone, în care nu este şomaj, iar în alte zone nu sunt locuri de muncă. Structura actuală pune laolaltă aceste zone, creând situaţii ca şi când ai pune un Logan (ca să nu spun Trabant) cu un Mercedes să concureze. Lucru inutil. Zonele mai sărace joacă în altă ligă, decât cele bogate, condiţiile şi perspectivele diferă. Într-o zonă bogată economia se dezvoltă, se creează locuri de muncă chiar dacă statul nu mişcă nici un deget: condiţiile în sine reprezintă premisa dezvoltării. Dacă vrem ca să se dezvolte şi zonele mai sărace, să scadă diferenţa dintre ele şi zonele bogate, trebuie să implementăm politici de dezvoltare adecvate. Să luam de exemplu problema creării locurilor de munca. Dacă venitul minim garantat este aceeaşi şi în Botoţani şi în Bucureşti sau Braşov atunci întreprinzătorul nu are nici o motivaţie să ducă locurile de muncă în Botoşani dacă găseşte forţă de muncă în regiuni cu o infrasturcutră dezvoltată. Dacă însă am avea regiuni delimitate pe baza gradului de dezvoltare, s-ar putea aplica pentru regiunile mai puţin dezvoltate de exemplu un nivel mai scăzut al venitului minim garantat, ca întreprinzătorii să aibă o motivaţie să creeze locuri de muncă ţi în aceste zone. Şi sunt multe alte măsuri care ar putea fi aplicate în cazul unei delimitări regionale corespunzătoare. Actuala delmitare regională nu a avut la bază astfel de considerente, a fost făcut ca să fie, să avem ce arăta la UE şi atât.

Dacă nu vom reuşi să ajungem la consens pe tema regionalizării, aş feri USL-ul de a face pasul preconizat, deoarece în UE lucrurile sunt foarte maleabile în domeniul dezvoltării regionale. Nu avem viziuni nici asupra următorului ciclu bugetar de 7 ani, nu avem buget, nu ştim ce va face Marea Britanie, etc… .

Deci să nu cuprindem în Constituţie numai de ceea ce suntem forte siguri. Actuala organizare pe judeţe ar trebui cuprinsă în Constituţie, deoarece şi-a dovedit viabilitatea, funcţionalitatea. Dar în privinţa organizării regionale în locul USL-ului aş face acest lucru doar în urma unei dezbateri publice în urma căruia să ia naştere un consens naţional pe această temă.

Dacă ar fi să sintetizez într-o singură propoziţie tot ceea ce consider corect pe tema regionalizării, aş afirma că regiunea este o entitate bazată pe egalitatea judeţelor componente, conduse de consilii alese de către corpul de electori compus din primari şi consilii judeţene, şi care are ca scop realizarea politicilor de dezvoltare la nivelul administraţiei publice. Aceste entităţi ar trebui să cuprindă maximum 3-4 judeţe. Împărţirea regională actuală, precum şi structura ei a demonstrat cu nu corespunde acestor aşteptări, nu este capabilă de apropierea nivelelor de dezvoltare dintre diferitele zone ale regiunilor, cu toate că a atras fonduri europene cu o eficacitate mai mare, decât instituţiile guvernamentale din Bucureşti.

Deci avem multe probleme de rezolvat. Din această cauză rog majoritatea parlamentară de două treimi să aibă curajul de a analiza în amănunt aceste probleme şi să le rezolve în mod eficient. Noi, aleşi reprezentând culorile UDMR şi având girul majorităţii populaţiei maghiare din ţară suntem interesaţi în dezvoltarea întregii structuri de stat din România, funcţionarea lui să fie cât mai eficientă, în folosul tuturor cetăţenilor. Suntem parteneri în realizarea tuturor iniţiativelor care ne duc înainte, şi nu ne temem nici de abordarea temelor considerate tabu, dacă acestea duc la realizarea unor năzuinţe, ţeluri reale, productive. Problema regionalizării este folosită de mulţi pentru a crea probleme etnice. Noi privim la problema regionalizării nu prin prisma etnică, ci din perspectiva eficienţei, al implementării politicilor de dezvoltare. Din acest motiv îi rog pe politicienii români să se abţină de la etnicizarea acestui pas foarte important în modernizarea administraţiei româneşti, şi să aibă curajul adoptării unor măsuri corespunzătoare, fără calcule politicianiste.