Nu am găsit ursul în constituție

0

Pentru unii viața oamenilor nu este la fel de importantă ca suprapopulația urșilor. Din păcate aceasta este concluzia pe care pot să trag, după numeroasele discuții purtate în urma atacurilor urșilor. Fără doar și poate suntem mândri de populația de urs, timp de decenii am protejat această specie, însă numărul tot mai mare de urși reprezintă un real pericol, pericol care nu va fi înlăturat până când nu se va ajunge la optimizarea numărului de indivizi, raportat la teritoriul existent.

Voi încerca să îmi exprim părerea în legătură cu acest subiect, deși este foarte greu să concurez cu postările de pe Facebook, sau titlurile anumitor editoriale.

În cadrul forumurilor, dezbaterilor cu privire la atacurile și daunele provocate de urși am afirmat de mai multe ori: în Constituția României, la articolele 22 și 35 statul garantează cetăţenilor dreptul la viaţă, la integritate fizică, precum şi dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Despre urși nu s-a afirmat niciun cuvânt. Nu solicităm decât să fie respectate prevederile Constituției.

Probabil ne aflăm în centrul unei situații interesante care a început odată cu apariția omului pe pământ. Acesta, cu ajutorul a două pietre a făcut o suliță, iar cu această unealtă a putut să doboare mamiferele care la vremea aceea reprezentau sursa de hrană – astfel a luat naștere vânătoarea. Indiferent de religie, convingere politică sau acceptarea principiului evoluționist, cu toții recunoaștem că omul este diferit de animal. Acesta este motivul pentru care ursul nu se regăsește în prevederile Constituției. În prezent, există două tipuri de oameni: cei care vânează și cei care protejează animalele. Însă acestea sunt doar stereotipii. Deoarece vânătorul nu mai consideră vânatul o sursă de hrană, iar cei care protejează animalele, nu vânează. Odată cu avansarea civilizației, ambele specii au format obiceiuri diferite în ceea ce privește asigurarea surselor de hrană, acestea purtând în momentul de față denumirea de agricultură și industrie alimentară. Și acestea datorită faptului că omul a învățat cu rapiditate că anumite specii de animale sunt mai ușor de domesticit, decât să se bazeze pe oportunitatea vânătorii. Apariția celor două categorii de oameni este rezultatul obținut prin intermediul presei, al mediilor de comunicare. Iar presa pune etichete tuturor. Și așa au devenit vânătorii barbari care extermină animale, iar cei care protejează animalele, verzi.

Și așa a luat naștere povestea celor patru personaje. Unul dintre aceștia este statul care are obligația de a garanta dreptul la viață și integritate fizică.

Mai sunt vânătorii a căror sarcină principală este conservarea populațiilor sănătoase de animale sălbatice.

Cei care protejează animalele sunt acele personaje ale povestirii noastre care trebuie să dea piept cu acele persoane și instituții a căror activitate aduce atingeri grave mediului înconjurător.

Și sunt urșii. Nu știm ei ce vor, ceea ce știm este că în lipsa dialogului dintre cele trei personaje enumerate mai sus, au fost incluși în această poveste, fără voia lor.

Din păcate, încercările noastre repetate care au avut loc în acest ultim an și care au avut ca scop aducerea la aceeași masă a cel puțin trei dintre aceste personaje, a eșuat, în primul rând din pricina incapacității statului, iar mai apoi deoarece cei care protejează animalele refuză să dea curs invitațiilor de participare la discuții.

Primul și cel mai mare perdant al acestei povestiri este omul.

În acest an au fost rănite 8 persoane, ucise aproximativ 100 de animale și nu se știe câte daune. Anul trecut, 13 victime, 220 de animale domestice ucise.

Și în al doilea rând, tot omul este cel care are de suferit, deoarece odată cu suprapopularea speciei de urs se produce, mai devreme sau mai târziu, un dezechilibru între biodiversitate și mediu, vor dispărea animalele sălbatice de talie mică care erau responsabile cu stabilizarea populațiilor de rozătoare și a altor specii invazive. Și apoi va avea de suferit ursul, integritatea speciei, deteriorarea instinctelor și calitatea fondului genetic al speciei.

Repet, și voi continua să repet: noi cerem ca familiile și copiii noștri să fie în siguranță.

La final doresc clarificarea anumitor concepte, pe baza consultării forumurilor de specialitate, deoarece nu am convingerea că sub denumirea anumitor termeni, înțelege toată lumea același lucru:

Ursul nu este o jucărie de pluș, este un animal sălbatic.

Animalele sălbatice pot fi periculoase – vezi: cu ursul nu e de joacă!

Cu ursul carnivor, cu atât mai mult nu te poți juca!

Ursul care atacă animalele domestice este un urs carnivor – acel urs care mănâncă carne devine animal de pradă.

Nu vorbim despre urși problemă, ci despre probleme cauzate de suprapopularea speciei de urs.

Vânătorul nu este un ucigaș.

Cine este specialistul? Este acea persoană care are studii superioare de cinegetică și se ocupă cu această știință.

Vânătorii sunt specialiștii care se ocupă de gestionarea fondului cinegetic.

Specialistul are grijă de speciile de animale sălbatice.

(Un alt specialist din domeniu este etologul. Etologia este știința care se ocupă cu studierea comportamentului oamenilor și animalelor. Conform informațiilor, în România nici în cadrul facultății de biologie nu există o asemenea specializare, iar acele persoane care doresc să se specializeze în acest domeniu au posibilitatea să o facă în străinătate. Specialiști în acest domeniu în țara noastră sunt puțini, iar aceștia și-au efectuat studiile în străinătate.)

Intervenția nu se consideră vânătoare.

În locul intervenției, trebuie să existe prevenție!

Diminuarea habitatului urșilor se datorează suprapopulării speciei.

Recoltarea de volume de masă lemnoasă nu se numește defrișare.

Intervenția nu înseamnă neapărat recoltare, ci poate însemna și relocare.

Aștept părerile dumneavoastră legate de acest subiect la adresa de e-mail info@borbolycsaba.ro

979 total views, 1 views today