Nu pot exista două Europe: accelerarea industrială trebuie să aducă oportunități și în județele și orașele din România

La Bruxelles, în Comitetul European al Regiunilor, am cerut ca noua lege europeană privind accelerarea industrială să țină cont de regiunile mai puțin dezvoltate din România și din Europa Centrală și de Est

0

Astăzi, la Bruxelles, am luat cuvântul în cadrul reuniunii Comisiei pentru politică economică (ECON) a Comitetului European al Regiunilor, în dezbaterea privind propunerea de regulament european cunoscută sub numele de Industrial Accelerator Act. Această lege va influența unde se vor construi noi fabrici, cât de repede se vor emite autorizațiile, cine va avea acces la achizițiile publice și la investiții și ce regiuni își vor putea păstra tinerii.

Mesajul meu a fost clar: nu pot exista două Europe. Nu putem accepta o Europă care primește investiții, cunoaștere și locuri de muncă bine plătite și o altă Europă care pierde forța de muncă, tinerii și specialiștii. Dacă industria europeană accelerează, acest lucru trebuie să se întâmple și în regiunile mai puțin dezvoltate, nu pe seama lor.

Despre ce este vorba

Comisia Europeană a prezentat propunerea în martie 2026. Ea prevede autorizare mai rapidă și digitală, un punct unic de contact, zone de accelerare industrială desemnate de statele membre, reguli de achiziții publice care favorizează produsele europene și condiții pentru investițiile străine. Industria prelucrătoare rămâne cel mai mare angajator din Uniune, însă ponderea sa în economia europeană a scăzut de la 17% în 2000 la 14% în 2024.

Obiectivele sunt corecte. Întrebarea este cine va beneficia de ele. Dacă regulile sunt gândite doar pentru marile centre industriale deja puternice, decalajele vor crește, iar orașele mici, comunele și județele din estul Uniunii vor pierde și mai mulți oameni.

Trei amendamente concrete

Am pregătit, împreună cu echipa mea, trei amendamente precise la textul legislativ și le-am transmis europarlamentarului Iuliu Winkler, care s-a angajat să le depună și să susțină perspectiva regională în negocierile din Parlamentul European. Acestea au fost precedate de consultări începute în septembrie, inclusiv privind posibilitatea de a colabora cu colegi din Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Italia.

Primul amendament cere ca statele membre să asigure autorităților care emit autorizații capacitate administrativă, tehnică, financiară și digitală, prin asistență tehnică, formare și schimb de expertiză, cu o atenție specială pentru autoritățile regionale și locale. Termene mai scurte nu rezolvă nimic dacă nu există specialiști și resurse.

Al doilea amendament prevede ca zonele de accelerare industrială să fie desemnate în cooperare cu autoritățile regionale și locale. Consiliile județene, primăriile și administrațiile locale cunosc cel mai bine piața muncii, infrastructura și nevoile mediului de afaceri.

Al treilea amendament cere o evaluare prealabilă a impactului teritorial, economic și social al acestor zone, inclusiv asupra regiunilor vecine și a celor nedesemnate, cu atenție specială pentru regiunile mai puțin dezvoltate, regiunile în tranziție și cele cu provocări demografice. Acolo unde apar efecte negative, trebuie luate măsuri compensatorii.

În dezbatere am solicitat, de asemenea, invitatului nostru să sprijine o dimensiune regională mai puternică în raportul Parlamentului European. Și Comitetul Economic și Social European a atras atenția că, la desemnarea zonelor de accelerare, statele membre trebuie să țină cont de disparitățile regionale.

Ce înseamnă acest lucru pentru România

Pentru județele, orașele și comunele din România, această lege poate însemna parcuri industriale pregătite, reabilitarea siturilor industriale abandonate, autorizare mai rapidă, acces mai bun al IMM-urilor la lanțurile valorice europene și investiții străine care creează locuri de muncă și furnizori locali. Dar numai dacă administrațiile locale și județene au capacitatea și dreptul de a participa efectiv.

Noul buget european pentru perioada 2028–2034 va influența destinul tinerilor care devin acum adulți. Sistemul european de finanțare se îndreaptă spre planificare bazată pe teritoriu și planuri de parteneriat. Dacă județele din România nu participă acum la conturarea acestui sistem și nu își pregătesc din timp viziunile, planurile de acțiune și parteneriatele, vor rămâne în afara oportunităților.

De aceea este important să fim prezenți la Bruxelles. Estul Europei trebuie să își facă auzită vocea. Invit consiliile județene, primăriile, mediul de afaceri, universitățile și partenerii din România să colaborăm, pentru ca deciziile europene să fie mai aproape de realitatea comunităților noastre.

Loading