În ultima perioadă, foarte mulți oameni au semnalat că costurile energiei și ale transportului au devenit greu de suportat, în timp ce salariile sunt mult prea mici în comparație cu aceste cheltuieli. Acest lucru este valabil mai ales pentru familiile care trăiesc din salariul minim, pentru care fiecare factură reprezintă o povară serioasă. Această situație trebuie schimbată, iar pentru acest lucru există și resurse europene pe care România trebuie să le acceseze și să le folosească pentru sprijinirea oamenilor.
Pentru multe familii din județul Harghita și din România, cea mai mare problemă de astăzi nu este politica climatică teoretică, ci traiul de zi cu zi. Factura la electricitate, prețul gazului, costurile încălzirii sau chiar transportul sunt cheltuieli care, pentru o familie care trăiește din salariul minim, reprezintă o povară lunară serioasă. Pentru multe gospodării, fiecare iarnă aduce incertitudine: dacă vor putea plăti încălzirea, cum își pot reduce costurile la energie și cât va rămâne în bugetul familiei pentru alte cheltuieli esențiale.
De aceea este important ca, atunci când vorbim despre politica energetică și climatică europeană, să nu discutăm doar despre obiective și strategii, ci și despre problemele de zi cu zi ale oamenilor. Tranziția verde poate avea succes doar dacă este și una echitabilă și dacă oferă un sprijin real celor pentru care costurile energiei reprezintă cea mai mare povară.
Uniunea Europeană a creat Fondul Social pentru Climă, care are tocmai scopul de a sprijini gospodăriile cele mai afectate. România ar putea beneficia de aproape 6 miliarde de euro din acest fond, bani care ar putea fi folosiți pentru sprijinirea familiilor vulnerabile. Din aceste resurse s-ar putea reduce costurile energiei, s-ar putea sprijini modernizarea locuințelor, investițiile în eficiență energetică sau dezvoltarea unor soluții de transport mai accesibile pentru populație.
Realitatea este însă că aceste oportunități nu ajung deocamdată la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Tocmai de aceea am semnalat și la nivelul Uniunii Europene că aceste resurse trebuie să fie în serviciul oamenilor aflați în nevoie și nu pot rămâne nefolosite.
Pentru mine, aceasta este o prioritate. Acesta este obiectivul pe care mi l-am propus: ca aceste oportunități să devină un sprijin real pentru familii. Împreună cu echipa mea lucrăm pentru ca aceste resurse să ajungă cu adevărat la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Tranziția verde nu trebuie să însemne poveri suplimentare pentru familiile sărace.
În același timp, am considerat important ca și perspectiva Comitetului European al Regiunilor să fie prezentă în modelarea politicilor energetice și climatice europene. De aceea am solicitat instituției să urmărească și să monitorizeze activ evoluția revizuirii Regulamentului privind guvernanța Uniunii Energiei și să ne asigurăm că vocea regiunilor este prezentă în acest proces.
Sunt convins că actuala revizuire reprezintă o oportunitate esențială pentru ca sistemul de guvernanță al politicilor energetice și climatice europene să reflecte mai bine rolul autorităților locale și regionale. Tranziția verde se realizează în mare măsură în regiuni și în comunități locale. Programele de eficiență energetică, dezvoltarea infrastructurii locale, modernizarea sistemelor de termoficare, instalarea surselor de energie regenerabilă sau implicarea populației sunt domenii în care actorii regionali și locali au un rol cheie.
De aceea este important ca sistemul planurilor naționale privind energia și clima (NECP) să se bazeze mai puternic, în viitor, pe principiul guvernanței pe mai multe niveluri. Implicarea structurată a regiunilor și a autorităților locale în pregătirea, implementarea și monitorizarea acestor planuri ar putea îmbunătăți semnificativ eficiența politicilor publice și echilibrul teritorial.
Trebuie să acordăm o atenție specială și regiunilor rurale, montane și slab populate. Aceste regiuni se confruntă adesea cu costuri infrastructurale mai ridicate, cu un risc crescut de sărăcie energetică și cu acces limitat la rețele. În același timp, ele joacă un rol esențial în conservarea biodiversității, în menținerea serviciilor ecosistemice și în valorificarea resurselor de energie regenerabilă.
În cadrul consultării am subliniat și faptul că, în viitor, trebuie să acordăm o atenție mai mare analizelor de vulnerabilitate teritorială, în special pentru a aborda problema sărăciei energetice. Experiențele dobândite în pregătirea Planului Social pentru Climă arată clar că provocările sociale și energetice au un caracter puternic teritorial.
De asemenea, consider că planificarea politicilor energetice și climatice trebuie să integreze mai bine aspectele legate de adaptarea la schimbările climatice și de reziliență, în special în regiuni sensibile precum zonele montane sau bazinele hidrografice.
În următoarele săptămâni doresc să continui acest dialog profesional și în cadrul Comitetului European al Regiunilor. Tema va fi probabil reluată în aprilie la reuniunea Comisiei ENVE, unde vom avea ocazia să discutăm mai în detaliu cum putem consolida dimensiunea regională în guvernanța Uniunii Energiei.
Cred că tranziția verde europeană poate avea cu adevărat succes doar dacă este în același timp ambițioasă, echitabilă din punct de vedere social și dacă ține cont de specificul diferitelor regiuni. În acest proces, rolul regiunilor și al comunităților locale este indispensabil.
