Borboly Csaba, la Bruxelles: România și Ungaria trebuie să se pregătească împreună pentru viitorul buget european

0

La sediul Comitetului European al Regiunilor din Bruxelles, Borboly Csaba, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita și membru al CoR, s-a întâlnit cu Tibor Navracsics, ministrul dezvoltării teritoriale al Ungariei.
Discuția s-a axat pe perioada bugetară europeană 2028–2034, care va stabili direcțiile principale de dezvoltare pentru următorul deceniu.

„Cine nu se pregătește astăzi, mâine va rămâne în urmă.”
– a subliniat Borboly Csaba după întâlnirea de la Bruxelles.

În cadrul dialogului s-a vorbit despre viitorul politicii de coeziune, al politicii agricole comune, dar și despre importanța cooperării între România și Ungaria, în spiritul unei Europe unite, bazate pe parteneriat și încredere.

Borboly Csaba a apreciat faptul că au început discuțiile bilaterale România–Ungaria, și că rolul UDMR în guvernarea de la București contribuie la deschiderea acestui dialog european constructiv.

„A fost o plăcere să mă reîntâlnesc cu ministrul Tibor Navracsics, fostul meu profesor universitar și fost comisar european, care a promovat mereu principiile subsidiarității și ale autonomiei locale.
Ne unește aceeași convingere: administrațiile locale, indiferent de naționalitate, trebuie să lucreze împreună pentru binele oamenilor.”

Borboly Csaba a subliniat că autoritățile locale nu pot avea poziții diferite în funcție de etnie, ci trebuie să acționeze unitar, pentru dezvoltarea comunităților și pentru binele cetățenilor.
„Este îmbucurător să vedem că România și Ungaria privesc în aceeași direcție și pot colabora în interesul comun al regiunilor și al oamenilor.”

Loading