Cu ocazia Zilei Culturii Române

0

Astăzi, 15 ianuarie este o zi specială pentru românii din toată lumea, este ziua în care se sărbătorește Ziua Culturii Române. Românii de pretutindeni încearcă, oriunde ar fi să nu își piardă identitatea, cultura și obiceiurile și să le transmită din generație în generație. Având în vedere acestea, Consiliul Județean Harghita face eforturi și se implică pentru impulsionarea românilor din județul Harghita și în acest mod să se organizeze și desfășoară activități culturale, de promovare a turismului, de susținere a tinerilor. În acest sens, instituția organizează în fiecare an concursuri de proiecte destinate în special locuitorilor și asociațiilor românești din județul Harghita, în acest mod încurajând organizarea evenimentelor cu caracter cultural, și nu numai. Tot în acest scop, consiliul județean, împreună cu localitățile din nordul județului s-a implicat în demersurile de înființare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, al cărui rol și implicare în viața comunității se dorește a fi mai simțită în activitatea de sprjinire a datinilor, obiceiurilor și culturii române.

Cunoașterea unei culturi este dificilă fără cunoașterea limbii pe care o vorbesc reprezentanții diferitelor etnii. Astfel, oferirea oportunității de însușire a limbii române de către elevii maghiari într-un mod diferit decât cel actual, care evident nu dă roadele sperate, este în avantajul ambelor părți. Un proverb străvechi spune că valorezi atâția oameni câte limbi vorbești!, iar această zi ar trebui să fie o bună oportunitate de a ne da șansa, români și maghiari, de a ne cunoaște reciproc cultura, limba și obiceiurile. Beneficiul evident al acestor demersuri va fi o mai bună conviețuire și înțelegere între români și maghiari.

Miercurea Ciuc, 15 ianuarie 2017

Loading