Gheorgheniul a pierdut procesul, însă a câștigat sute de mii de euro

0

Curtea de Apel Târgu-Mureș a emis o hotărâre finală în favoarea Consiliului Județean Harghita în procesul pe care instituția județeană l-a intentat cu ani în urmă împotriva primăriei din Gheorgheni și a firmei AVE (în prezent: RDE Harghita SRL) în legătură cu proiectul european de gestionare integrată a deșeurilor. În decizia curții de apel făcută publică în data de 21 ianuarie, se respinge cererea firmei RDE Harghita și astfel rămâne în vigoare hotărârea în prima instanță, care obligă primăria din Gheorgheni, ca atât în hotărârea consiliului, cât și în contractul semnat cu firma AVE să reducă delegarea gestiunii de la douăzeci de ani la un an, cu posibilitatea prelungirii. În continuare se solicită reformularea art. 23, în sensul că responsabil pentru investițiile nerecuperate ale firmei AVE, va fi orașul Gheorgheni. Consiliul Județean Harghita a dat în judecată primăria de la Gheorgheni deoarece aceasta s-a angajat să fie parte în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru implementarea proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Harghita (ADI SIMD Harghita) alături de 65 de localități din județ și astfel s-a angajat să nu semneze niciun contract care să aibă ca obiect colectarea și gestionarea deșeurilor după darea în funcțiune a noului sistem de gestionare a deșeurilor. Prin semnarea contractului, consiliul local a încălcat sus-amintitele prevederi. După cum se știe, prin intermediul acestui proiect european, se va construi un depozit de deșeuri la Remetea a cărui valoare se ridică la mai multe zeci de mii de euro și a cărui dare în funcțiune este preconizată a se întâmpla în prima jumătate a acestui an. În conformitate cu prevederile proiectului european, Gheorgheniul nu ar fi beneficiat de serviciile furnizate de noul sistem, dat fiind faptul că a semnat deja un contract în acest sens pentru douăzeci de ani.

„Orașul a consumat inutil timp și energie. Nu se poate denunța un parteneriat, cuvântul dat trebuie respectat”, a afirmat Borboly Csaba. Acesta a mai adăugat că această situație este una veche, iar din anul 2012 relațiile consiliului județean cu primăria din Gheorgheni s-au schimbat în bine și și-a exprimat bucuria că astfel și Gheorgheniul se va bucura de beneficiile proiectului european.

Mai jos se pot accesa link-urile unde se găsesc deciziile în primă instanță, respectiv cea a Curții de Apel Târgu-Mureș:

http://portal.just.ro/96/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9600000000033808&id_inst=96

http://portal.just.ro/43/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9600000000033808&id_inst=43

Miercurea-Ciuc, 26 ianuarie 2016

539 total views, 1 views today