Lemnul este materialul de construcții al viitorului Europei!

0

Cea de-a doua ediție a Conferinței Proprietarilor și Administratorilor de Păduri și-a deschis azi lucrările, devenind o tradiție, ca și faptul că, angajații Consiliului Județean Harghita, în semn de solidaritate, s-au îmbrăcat în verde.

Îi mulțumesc domnului Secretar de Stat în Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Ionuț-Sorin Banciu, pentru că ne-a onorat cu prezența.

Le mulțumesc colaboratorilor pentru că împreună putem derula programe și proiecte, astfel încât, cei care trăiesc aici, să aibă viziune asupra a ceea ce pădurea le poate oferi.

Suntem mândri că a devenit tradiție și derularea programului Micul Pădurar, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală, prin care, 3000 de copii descoperă tainele domeniului forestier.

Astfel de reușite ne arată că prin colaborare putem să ne pregătim pentru a beneficia de avantajele pe care fondul forestier ni le oferă!

Să ne dezvoltăm împreună!

Loading