Stimaţi Colegi,

0

A apărut ieri articolul meu, care analizează reuşita autonomiei locale din România. Vă invit să o citiţi, iar dacă timpul şi circumstanţele îmi vor permite, îl voi publica în curând şi în limba română. Formulez în articol câteva propuneri, care ar putea fi utilizate în lunile următoare ale procesului de legiferare. Dacă le consideraţi utile, vă rog să le luaţi în considerare.

Am vrut să public articolul la începutul săptămânii trecute, însă din motive bine cunoscute, împreună cu câţiva colegi, am fost reţinut pentru 24 de ore. Am şi în acest moment mărginit libertatea de mişcare,

însă din moment ce Congresul a venit în Miercurea-Ciuc, nu mă pot plânge. Aţi venit la noi, deci suntem împreună!

În ceea ce priveşte perioada de după Congresul din Oradea, pot să afirm, că nu a fost o perioadă foarte uşoară, însă a fost una cu rezultate şi succese. Consider, că împreună cu colegii mei ne-am îndeplinit atribuţiile cu cinste, şi numărul de voturi cu 50% mai mare faţă de anul 2008, obţinut de UDMR în judeţul Harghita reflectă faptul că oamenii au apreciat că am lucrat în interesul lor, ne-am ocupat de problemele lor. Iar în privinţa faptului că în 2012, mii de persoane de etnie română din judeţ ne-au acordat încredere, consider că în cazul organizațiilor UDMR din Ţinutul Secuiesc poate fi considerat o apreciere serioasă.

Acum câteva săptămâni am avut o postare pe blogul meu, cu titlul „Avem nevoie de cinci sute de mii de voturi maghiare”, şi nu aş dori să reiau ideile formulate acolo, în special în ceea ce priveşte modalităţile în care putem merge mai departe, putem continua. Menţin în continuare cele formulate. Avem nevoie de o colaborarea între maghiari! Iar un lucru la fel de important, poate şi mai important, care ar aduce schimbări nu numai cantitative ci şi calitative, este introducerea unei cote de minim o pătrime/o treime a femeilor pe listele consilierilor locali, judeţeni şi listele parlamentare, desigur pe locurile cu şanse de câştig. Modificarea statutului, cu privire la înfiinţare unei platforme/organizaţii feminine, este un punct excelent de pornire, şi în opinia mea este indiscutabil, că o consecinţă logică a acestei schimbări organizatorice este introducerea cotei feminine, care ar putea fi aprobată în cadrul congresului următor, organizat înainte de alegerile din 2016.

Aş vorbi câteva cuvinte şi despre obiectivele pe care le voi avea în vedere, după ce nu voi mai fi restricţionat în privinţa libertăţii de mişcare şi de exercitare a funcţiei.

Organizaţiile teritoriale ale UDMR din judeţul nostru, prin aleșii locali și județeni, trebuie să asigure în continuare sprijin politic pentru toate programele care vizează dezvoltarea infrastructurii din mediu rural şi care înlesnesc autoorganizarea agricultorilor şi gospodarilor. A venit timpul să găsim o soluţie urgentă şi permanentă pentru situaţiile nefaste existente în domeniul dreptului de proprietate asupra terenurilor. În privinţa fondurilor absorbite în domeniul dezvoltării rurale, suntem pe primul loc la nivel naţional, anul trecut oamenii au primit pe această cale fonduri în valoare de mai mult de 60 de milioane de euro. Este un venit sigur, şi obiectivul nostru este ca nivelul acestor venituri să crească, ca astfel oamenii să vadă că merită să rămână în sate, să lucreze în domeniul agriculturii, au posibilitatea de a obţine veniturile necesare pentru un trai decent aici, în ţinutul lor natal, şi nu este necesar să emigreze în străinătate.

Şi aș dori dacă am putea asigura sprijinul politic necesar pentru continuarea programului de dialog româno-maghiar, deoarece discuţiile purtate în cursul lansării programului, ideile formulate împreună au contribuit în mare măsură la faptul că ultimele perioade pline de probleme, valurile de conflicte stârnite în special de posturile de televiziune din capitală, au fost tratate de comunitatea de etnie română şi maghiară din judeţul Harghita cu indiferenţă şi respingere.

Stimaţi Colegi,

În experienţa mea, o dezvoltare reală în viaţa unui judeţ, regiuni poate fi realizată doar prin muncă perseverentă, prin intrarea în luptă zi de zi. Un lider din viaţa publică nu se poate speria de luptă, este necesar să fie pregătit atât fizic cât şi mental, pregătit şi gata pentru luptă în orice moment. Toţi cei care stau acum în sală, ştiu, că o persoană poate deveni un lider politic matur, puternic, doar dacă îşi trage puterea din sprijinul, suportul oamenilor, doar dacă învaţă din conflicte şi se dezvoltă trăgând concluziile atacurilor.

În ultima perioadă a vieţii sale, Apostolul Pavel, înfruntând toate necazurile vieţii pământeşti, în a doua epistolă către Timotei a formulat un mesaj important, valabil în toate timpurile. Această scrisoare este adresată nouă, liderilor actuali ai comunităţilor noastre, şi ne avertizează, să luptăm lupta cea bună, să îndeplinim alergarea încuviinţată, să păzim credinţa.

Dragi Colegi,

Avem mai multe de luptat decât am luptat până acum. Însă vă promit că vom intra în luptă şi vom păstra credinţa.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Borboly Csaba

Loading