Trebuie luate în considerare și propunerile județului Harghita

0

„Consiliul Județean Harghita, prin analizele colaboratorilor săi întreprinse în cursul anului 2013, dorește să contribuie la  pregătirea reușită a perioadei de finanțare europeană 2014-2020. În conformitate cu principiile parteneriatului, ca parte a programului Dezvoltarea capacității administrative a administrației publice locale din județul Harghita, propunerile și sugestiile au fost transmise responsabililor centrali cu programarea.” Acestea au fost aspectele menționate în scrisoarea președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba adresată lui Andor László, comisar european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, respectiv lui Johannes Hahn, comisar european pentru politică regională.

Prin colaborarea expertului de dezvoltare regională Csák László s-a elaborat un pachet de propuneri care au fost înaintat la prima versiune neoficială a acordului de parteneriat, iar dintre acestea niciuna dintre propuneri nu a fost acceptată.  Totuși o mare parte din aceste propuneri au fost în conformitate cu versiunea finală a Comisiei Europene, sub o anumită formă regăsindu-se în aceasta. Totodată propunerile locale formulate ulterior acesteia nu au fost luate deloc în considerare, nu au fost dezbătute, nu am primit nici un fel de informații în legătura cu motivul pentru care au fost ignorate aceste decizii.

Președintele consiliului județean atrage atenția asupra faptului că pentru cunoașterea cât mai aprofundată și însușirea acestor propuneri, a avut loc în data de 5 martie 2013 o dezbatere la care au fost prezenți primarii din județ și conducătorii celor patru rețele de dezvoltare rurală LEADER, respectiv reprezentații județului Harghita din parlament. Cu toate acestea propunerile județului Harghita nu se regăsesc în cea de a doua versiune neoficială, din data de 17 martie 2014. Acesta este motivul pentru care este îndoielnică activitatea României în conformitate cu prevederile finale ale documentației C(2013) 9651, respectiv că parteneriatul a avut în vedere în procesul de programare, includerea celor vizați.

Județul Harghita este cel mai rural județ: și cel mai mare oraș are mai puțin de patruzeci de mii de locuitori, nu ne situăm nici în apropierea vreunei metropole, sărăcia și greutățile economice sunt la ordinea zilei. Într-un astfel de context ar fi fost de așteptat ca organele care s-au ocupat cu programarea să motiveze respingerea propunerilor făcute de județul Harghita și de ce nu sunt deschiși la continuarea discuțiilor. Acestea au fost propunerile:

  • Introducerea unui program național adresat județelor cu risc social major pentru ajutorul în lupta cu sărăcia și în scopul soluționării problemelor specifice acestora, în conformitate cu prevederile decretelor 1303/2013/EU și  1304/2013/EU, art. 2, alin. 1, (sistemul ITB).
  • Păstrarea în sistemul CLLD a acelor rețele de dezvoltare rurală LEADER care au rezultate notabile.
  • Pentru reușita strategiei de finanțare a CLLD, intervenția programelor naționale, să aibă rol complementar (în comparație cu propunerile organismelor naționale, unde doar măsurile similare cu cele din programul național sunt prevăzute în CLLD).
  • Orașele mici (în legislația statelor membre: localitățile de rang 3) să aibă acces la resursele EMVA, sau cel puți în cazul LEADER-CLLD.
  • Includerea în programul național de dezvoltare rurală a unui subprogram destinat localităților montane.

În scrisoarea sa, Borboly Csaba a afirmat că are convingerea că odată cu luarea în considerare a propunerilor, România ar contribui la atingerea scopurilor propuse pentru perioada de finanțare europeană 2014-2020. Borboly Csaba în calitate de președinte de consiliu județean și membru al Comitetului Regiunilor, se adresează comisarilor europeni spre a întreprinde demersuri pentru ca România să ofere posibilitate de acceptare a propunerilor de modificare.

Pentru sublinierea propunerilor care fac referire județul Harghita și Ținutul Secuiesc, o mână de ajutor va fi întinsă și de europarlamentarul Sógor Csaba: va solicita o urgentare în scris către Comisia Europeană și totodată va atrage din nou atenția comisarilor europeni despre importanța rezolvării problemelor menționate în scrisoarea lui Borboly Csaba.

Miercurea-Ciuc, 1 aprilie 2014

385 total views, 1 views today