Ședința festivă și extraordinară a consiliului județean la Odorheiu-Secuiesc

0

În cursul zilei de 3 iunie, la sediul Primăriei municipiului Odorheiu-Secuiesc, a avut loc ședința extraordinară și cea festivă a consiliului județean. Ședința festivă a consiliului județean a fost deschisă în mod oficial de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. „Acordarea premiului Pro Harghita a fost întotdeauna un eveniment special și s-a conferit acelor personalități care sunt un model pentru societatea noastră și de care noi suntem mândri. Ședința festivă și acordarea acestui premiu se desfășoară în cadrul celei de a zecea ediții a Zilelor Județului Harghita. De-a lungul timpului laureații acestui premiu au fost personalități care prin munca lor au contribuit la făurirea de lucruri notabile pentru comunitate. Mă aflu în postura privilegiată de a-i cunoaște pe ambii laureați, mă leagă de dânșii activitatea profesională zilnică”, a afirmat Borboly Csaba. Acesta a mai adăugat că este încrezător în ceea ce privește viitorul județului Harghita, bazat pe dialog și creație. Îndemnul lui a fost acela: „să fim pro și nu contra”. Președintele consiliului județean le-a urat laureaților continuarea cu succes a activități întreprinse în același mod în care au făcut-o până acum.

Primarul municipiului Bunta Levente a vorbit despre onoarea care se aduce odată cu organizarea în localitate a ședinței consiliului județean. Acesta a continuat prin a-i felicita pe cei nominalizați să primească premiul Pro Harghita, afirmând că acestea sunt personalități remarcabile ale județului.

În acest an premiul Pro Harghita s-a oferit doctorului Dorin Sîngeorzan și istoricului Hermann Gusztáv Mihály. În discursul său dr. Dorin Sîngeorzan a mulțumit pentru premiu și a continuat prin a afirma că iubește județul Harghita. Se bucură de asemenea că medicii nu au fost uitați și și-a exprimat speranța că preocupările față de aceștia vor continua astfel ca să nu părăsească locurile de aici, iar persoanele care au nevoie de ajutorul lor să nu trebuiască să se deplaseze în alte orașe pentru a-și rezolva problemele medicale.

SedFestivaOdorhei03iun2014_Singeorzan1

După cum s-a putut auzi și la festivitatea de premiere, „dr. Dorin Sîngeorzan este coordonatorul activităţilor cu caracter medical şi administrativ în cadrul Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, director medical la Centrul Medical de Urologie şi ESWL Uropraxis din Miercurea-Ciuc şi din anul 2011 coordonator al unui proiect de achiziţie de aparatură medicală de înaltă tehnologie, selectat şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare”.

La rândul său Hermann Gusztáv Mihály a spus: „Le dedic acest premiu înaintașilor mei care au venit pe aceste meleaguri să-și câștige existența. Devii membru al unei comunități în momentul în care faci ceva pentru aceasta. Bunicul meu era nelipsit de la repetițiile corului, tatăl meu a fost un neobosit istoric și cercetător al culturii locale. Mi-am dorit să servesc această comunitate, având la bază acest trecut. Îmi face o plăcere deosebită să lucrez cu actuala echipă de autori, împreună cu care ne străduim să relevăm adevărul trecutului și să-i explorăm măreția, dincolo de critici. Îmi exprim speranța că timpul îmi va permite să răsplătesc această onoare.”

Despre istoricul Hermann Gusztáv Mihály în laudatio s-a spus: „Hermann Gusztáv Mihály istoric și profesor universitar, s-a născut la București în data de 8 decembrie 1955, însă este get beget odorheian. Locuiește aici din copilărie și tot aici își desfășoară și activitatea. Din anul 2009 este profesor universitar în cadrul Universității Babeş–Bolyai, sucursala Odorheiu-Secuiesc. Pe lângă cercetările istoriei identității secuilor, a făcut și cercetări referitoare la instituțiile și viața publică din Scaunul Odorhei. Rezultatul înaltelor sale cunoștințelor profesionale se reflectă și în volumul Istoria secuilor, apărut în 2012, fiind redactorul principal al acestuia.”

Atmosfera a fost întregită și cu un scurt moment artistic al interpretei András Ildikó, acompaniată la pian de Filtner Tünde.

Trei sute de mii de lei pentru restaurarea clădirilor-monument

În cadrul ședinței extraordinare s-au adoptat hotărâri prin care s-a modificat bugetul județean și astfel s-au alocat 270 mii lei pentru renovare patinoarului de la Gheorgheni și 166 mii lei pentru programul de electrificare a satelor mici. Totodată s-a adoptat programul de protecție a monumentelor istorice de pe teritoriul județului, iar proiectele care fac referire la restaurarea patrimoniului construit pot fi înaintate până la data de 30 iunie, suma alocată în acest sens fiind de 300 mii lei. S-a adoptat de asemenea programul Consiliului Judeţean Harghita „Ocrotirea şi conservarea imaginii satului harghitean”, pentru care s-a alocat suma de 10 mii lei.

Miercurea-Ciuc, 3 iunie 2014

768 total views, 1 views today