Demnitatea nu poate depinde de locul în care trăiești sau de situația ta de viață

La Bruxelles am luat cuvântul despre drepturile persoanelor cu dizabilități, munca demnă, o administrație publică mai umană și fondurile europene care trebuie să ajungă la comunitățile locale

Drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt o problemă îndepărtată, discutată doar la Bruxelles. Este vorba despre faptul dacă o persoană din județul Harghita poate ajunge la școală sau la locul de muncă, dacă are acces la serviciile de care are nevoie, dacă își poate găsi un loc de muncă potrivit capacităților sale și dacă administrația o tratează cu demnitate.

De aceea, ieri am participat la ședința Comisiei SEDEC a Comitetului European al Regiunilor, unde am discutat despre consolidarea strategiei europene privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Am contribuit la conturarea bazelor unor decizii care, în viitor, pot influența programele de finanțare, măsurile privind ocuparea forței de muncă, serviciile comunitare și responsabilitățile statelor membre.

Nu aceeași soluție pentru toți

În intervenția mea am subliniat clar că incluziunea socială deplină și participarea pe piața deschisă a muncii trebuie să rămână în continuare obiectivele noastre. Dar incluziunea nu poate însemna impunerea aceleiași soluții tuturor.

Multe persoane cu dizabilități pot lucra pe piața deschisă a muncii dacă beneficiază de sprijinul necesar. Pentru altele însă, o întreprindere socială, o cooperativă sau un loc de muncă adaptat nevoilor specifice poate reprezenta o oportunitate reală. Astfel de locuri de muncă pot oferi o activitate cu sens, un ritm zilnic, apartenență la o comunitate, siguranță și posibilități de dezvoltare.

Desigur, acestea nu trebuie să devină sisteme de exploatare sau forme permanente de segregare. Ele trebuie să asigure condiții de muncă decente, o recunoaștere echitabilă și posibilități de evoluție. În același timp, nu trebuie eliminată, în numele unei teorii bine intenționate, o soluție care pentru o anumită persoană poate însemna o viață demnă, sigură și sustenabilă.

Din acest motiv, în numele Partidului Popular European, am solicitat respingerea amendamentului de compromis 20R al raportorului. Cuvântul-cheie este alegerea: trebuie respectate capacitățile, nevoile și voința persoanei în cauză.

Un Disability Card mai uman

În ceea ce privește cardul european pentru dizabilitate, din partea PPE am susținut și un compromis oral important. Esența acestuia a fost ca, în cazul unei afecțiuni permanente sau ireversibile, persoana în cauză să nu fie obligată să demonstreze anual sau nejustificat de frecvent aceeași situație.

Este inacceptabil ca cineva să fie supus în mod repetat unor examinări, proceduri administrative, perioade de așteptare și incertitudine, în condițiile în care este dovedit medical că starea sa nu se va schimba. Sistemul trebuie să rămână verificabil, dar nu trebuie să umilească persoana.

De aceea, am susținut ca, în cazul unei afecțiuni permanente, cardul să fie valabil pe termen lung sau reînnoirea să se facă printr-o procedură simplificată, pe cât posibil în mod automat. Rolul statului nu este să creeze noi obstacole pentru persoanele cu dizabilități, ci să le elimine pe cele existente.

Fondurile trebuie aduse mai aproape de comunități

Cele trei amendamente pe care le-am depus au urmărit ca strategia europeană să nu rămână doar o promisiune generală.

În primul amendament am solicitat o finanțare mai descentralizată, mai simplă și mai sensibilă la nevoile teritoriale. Problemele persoanelor cu dizabilități apar la nivel local, de aceea autoritățile locale și regionale trebuie implicate în planificarea, implementarea și evaluarea programelor.

Statul trebuie să ofere actorilor locali un mandat clar și resurse adecvate. La nivel local știm unde lipsește transportul accesibil, ce școli au nevoie de modernizare, unde nu există servicii de zi și ce familii au rămas fără sprijin.

Al doilea amendament a vizat consolidarea traseului de la școală către piața muncii. Școlile, instituțiile de formare profesională, universitățile, serviciile de ocupare, întreprinderile, autoritățile locale și organizațiile neguvernamentale trebuie să colaboreze. Este nevoie de orientare profesională personalizată, mentorat, formare practică, instrumente digitale accesibile și locuri de muncă adaptate corespunzător.

Al treilea amendament s-a referit la importanța datelor teritoriale, a participării societății civile și a bunelor practici locale. Mediile naționale nu arată realitatea unui sat de munte. Fără date locale precise nu putem vedea unde sunt cele mai mari lipsuri și nici nu putem distribui fondurile în mod echitabil.

Organizațiile civile nu trebuie tratate ca decor

Organizațiile care reprezintă persoanele cu dizabilități cunosc cel mai bine obstacolele de zi cu zi. Sunt în contact cu persoanele afectate și cu familiile acestora, furnizează servicii și observă rapid atunci când un sistem care funcționează pe hârtie se blochează în realitate.

De aceea, nu este suficient să le cerem din când în când opinia. Ele trebuie să participe ca parteneri reali la planificare, implementare și evaluarea rezultatelor. Deciziile care le privesc nu pot fi luate fără ele.

În județul Harghita putem construi o viziune comună pe această bază. Trebuie să conectăm autoritățile locale, instituțiile sociale, școlile, întreprinderile, bisericile, universitățile și organizațiile neguvernamentale. Din această colaborare pot lua naștere locuri de muncă sprijinite, întreprinderi sociale, programe de mentorat, servicii accesibile și noi oportunități de formare.

De ce trebuie să fim prezenți la Bruxelles?

Fondurile europene nu ajung de la sine în județul Harghita. Este nevoie de viziune, cooperare, planuri profesionale, proiecte bine pregătite și reprezentare politică.

În prezent se schimbă programele europene și regulile de finanțare. Există o posibilitate reală de a aduce mai multe resurse în regiunea noastră pentru inovare, cercetare, formare, ocupare, accesibilizare și servicii comunitare. Dar pentru aceasta trebuie să fim implicați chiar acum în procesul de planificare.

Europa funcționează astăzi, în multe privințe, cu două viteze. Actorii din vest și din capitale pornesc cu mai mulți experți, o capacitate instituțională mai mare și rețele de relații mai puternice. Dacă noi, comunitățile rurale, montane și minoritare din Europa de Est, nu ne facem auzită vocea, riscăm ca nouă să ne rămână din nou doar firimiturile.

Nu cerem privilegii. Cerem ca regulile să țină cont și de realitatea noastră, iar comunitățile locale să poată avea acces echitabil la oportunitățile europene.

Ce le lăsăm celor care vin după noi?

Una dintre cele mai mari greșeli ale politicii este atunci când cineva se comportă ca și cum lumea ar începe și s-ar termina odată cu el. Dar după noi vor veni și alții.

Întrebarea este ce le lăsăm moștenire: onoare, cooperare, respect reciproc și încredere sau indiferență, dispreț și instituții golite de conținut.

Este posibil ca un amendament depus acum, o relație profesională construită acum sau o cooperare europeană începută astăzi să își arate pe deplin rezultatele abia peste cinci, zece sau cincisprezece ani. Este posibil ca atunci alții să continue această muncă. Tocmai de aceea trebuie să începem acum.

De aceea este important să fim prezenți la Bruxelles. Nu pentru funcții și nu pentru fotografii, ci pentru ca județul Harghita să nu fie doar executantul unor decizii luate în altă parte. Trebuie să fim la masa la care se iau decizii și despre viitorul nostru.

Nu cerem firimituri, ci o șansă corectă. Nu vrem să decidem în locul altora, ci vrem să participăm la construirea propriului nostru viitor.